Noutati :

Exercitiu de simulare a unui incendiu cu evacuare de pacienti la Spitalul de Boli Infectioase Timisoara: focul a cuprins un salon ATI. Foto si video

3 martie, 2021 - 03:21 PM
Autor: Redactie      
Categorie: SOCIAL
1

TIMISOARA. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Timis au facut un exercitiu de simulare a unui incendiu la Spitalul de Boli Infectioase Timisoara. Potrivit scenariului, un incendiu a cuprins un salon al Sectiei de ATI, iar in urma izbucnirii focului au fost degajari masive de fum si gaze toxice.

CITESTE SI: Dominic Fritz: Exista posibilitatea carantinarii Timisoarei. Nu mai sunt paturi in spitale. Redeschidem clinica Ascar pentru COVID 

Potrivit scenariului, incendiul se propaga cu repeziciune pe fatada cladirii, la etajul 1 si la acoperis. Doi pacienti nu au putut fi evacuati de catre cadrele medicale si a fost necesara interventia pompierilor militari pentru a-i salva.

Fortele de interventie implicate in aceasta operatiune au fost de la Detasamentului 1 de Pompieri Timisoara, din cadrul ISU Banat al Judetului Timis.

La fata locului au intervenit o autospeciala de prima interventie, 2 autospeciale de stingere, o autospeciala de lucru la inaltime (autoscara) si 20 de pompieri.

De asemenea, pe langa exercitiul prin care se simuleaza stingerea unui incendiu, a avut loc si un exercitiu de evacuare, atat a personalului medical, cat si a pacientilor.

Prin aceste exercitii se urmareste instruirea si pregatirea pentru interventie in situatii de urgenta a personalului din cadrul spitalului, precum si pregatirea echipajelor de interventie.

Institutia noastra efectueaza anual astfel de activitati la unitatile sanitare cu paturi din judet. Însa, avand in vedere evenimentele nefericite la care am asistat in ultima perioada, am hotarat sa intensificam aceste activitati care au rolul de a preveni producerea unei tragedii, dar si de a pregati, atat echipajele de interventie, cat si personalul spitalului, pentru o reactie de raspuns cat mai rapida si cat mai eficienta in cazul producerii unei situatii de urgenta. Aceste aplicatii si actiuni de prevenire vor continua si in urmatoarea perioada, deoarece rolul nostru este sa salvam vieti si sa protejam cetatenii, iar pentru aceasta, avem nevoie de o pregatire continua”, transmite col. Lucian Vasile Mihoc, inspector sef al Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Banat al Judetului Timis.

Noi facem in mod constant asemenea exercitii. Mai mult, periodic are loc instruirea personalului medical de catre specialistii ISU. Trebuie sa stim cum sa intervenim de urgenta in cazul in care se declanseaza un incendiu in spital. Este o perioada foarte complicata. Spitalul este plin. Sectia de Terapie Intesiva are o incarcatura de 100%. Și asta de cateva luni bune. Aparatura pe care o folosim este suprasolicitata. Toti cei care lucram in spital suntem obositi si exista riscul sa facem greseli. În ultimele luni am reusit sa schimbam retelele de oxigen si cele electrice, dar nu uitati ca vorbim de o cladire foarte veche, care are nevoie de reparatii”, spune prof. dr. Cristian Oancea, manager Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Doctor Victor Babes Timisoara.

Asemenea exercitii, dar si verificarea instalatiilor de interventie si stingere a incendiilor vor avea loc si in perioada urmatoare pentru a preveni producerea unor situatii de urgenta care ar putea pune in pericol viata pacientilor sau a personalului medical.

VIDEO: George Stefanita



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. atata timp cat nu e pe bune e degeaba; am organizat si am participat la ele…pompierii erau de acord sa punem fumigene si sa o facem cat mai realist beneficiarul a zis ca producem panica… asta e poporul si birocratii speriosi…pana nu ard… cine nu a fost intr-un incendiu structural (cladiri), chiar si cu echipament de protectie de 8000 de euro (era in Norvegia) nu stie cum se va comporta… credeti ca medicii au calm de chirurg…nici vorba cand arde totul langa tine si incepe sa arda aerul la propriu…asa ca povesti