EXCLUSIV! Lucrarile la Autostrada Lugoj – Deva lot 2, pe ultima suta de metri! Cand se da drumul la circulatie pe cea mai noua sosea de viteza din Banat? GALERIE FOTO!

TIMIS. Ultima autostrada aflata in constructie in judetul Timis avanseaza vazand cu ochii! Dupa aproape 2 ani si jumatate de la deschiderea santierului, lucrarile intra pe ultima suta de metri.
Vorbim despre tronsonul Lugoj – Deva lot 2, unde opiniatimisoarei.ro a realizat, anul trecut un amplu reportaj.

Desi aici au existat mai multe amanari, cauzate de lipsa autorizatiilor in zona dealurilor Cosevitei, se pare ca, in sfarsit, constructorii si autoritatile le-au dat de capat si s-au pus serios pe treaba.

In ciuda zvonurilor ca o parte din aceasta autostrada ar putea fi demolata, pentru ca ar fi construita gresit, surse din cadrul proiectului au declarat pentru opiniatimisoarei.ro ca termenul pe care si-l propune constructorul va fi respectat si ca italienii de la Salini Impregilo vor finaliza intreg lotul la finele lunii octombrie a acestui an. Acesta este si termenul maxim pana la care se va da drumul la trafic pe segmentul Traian Vuia – Margina.

Potrivit acelorasi surse, in prezent s-a ajuns la un stadiu fizic de 63%. In plus, primii 10 km au fost deja asfaltati la nivel de binder, urmand ca in perioada urmatoare sa inceapa asternerea stratului final de uzura.

lucrari-autostrada-lugoj-deva-2-traian-viua (2)

Mai mult, constructorii au terminat ridicarea structurilor dificile: cateva viaducte si poduri, dintre care cele mai complexe sunt cel de la nodul Margina, care traverseaza calea ferata si drumul national , precum si podul peste raul Bega. Odata acestea terminate, constructorii se pot concentra pe restul lucrarilor, mai putin dificile din punct de vedere tehnologic, dar nu mai putin consumatoare de timp si efort.

Ramane insa o mare problema legata de relocarea utilitatilor, despre care constructorii se plang ca avanseaza in ritm de melc, atat din cauza dezinteresului companiilor de utilitati, cat si din birocratia stufoasa care trebuie parcursa. In urma cu un, reporterii opiniatimisoarei.ro documentau, la fata locului, existenta unor stalpi de inalta tensiune chiar pe traseul viitoarei autostrazi. Relocarea acestora nu este nici acum finalizata.

Se lungeste Autostrada Vestului!

Desi lotul are in total doar 25 de km, din care doar 18 km vor putea fi efectiv utilizati, segmentul va fi foarte util pentru ca va continua autostrada deja existenta, ce incepe la Nadlac si se termina acum la Traian Vuia.

Trebuie spus ca, de cand s-a deschis autostrada continua de la Traian Vuia si pana la Timisoara (Izvin), multi soferi prefera aceasta ruta in detrimentul vechiului drum national de pe Valea Muresului, iar vechiul drum national Lugoj – Faget este tot mai aglomerat.

trafic-drum-national-lugoj-deva

Daca in urma cu un an, de la Timisoara la Faget se faceau chiar si 2 ore, acum perioada de timp s-a injumatatit, la numai o ora. De la conexiunea cu autostrada de la Izvin si pana la nodul de la Traian Vuia se fac lejer 30 minute.

Lotul 2 al Autostrazii Lugoj – Deva este construit de asocierea JV Salini Construttori SpA (Impregilo SpA) – Secol SpA si are o valoare de 562.73 milioane lei.  Contractul a fost semnat la 1 august 2013, iar ordinul de incepere a lucrarilor a fost dat pe 27 noiembrie 2013. Lotul are o lungime de 28,75 km si este impartit in 5 sectiuni, din care primele patru au fost fara probleme majore, iar ultima, cea mai dificila, a fost mult timp blocata din cauza unor ecoducte pentru animalele salbatice, neincluse in proiectul initial.

CITESTE si reportajul nostru realizat in urma cu un an: FOTOREPORTAJ! Primul ASFALT pe autostrada Lugoj – Deva, Lot 2. Cand se va deschide circulatiei si ce probleme intampina constructorii?

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.