Examen de admitere la unele licee si 3 probe in plus la Evaluarea de la clasa a VIII-a. Clasa pregatitoare se intoarce la gradinita? Ce schimbari va aduce noua Lege a Educatiei

Invatamantul romanesc ar putea trece printr-o noua schimbare care sa dea complet peste cap actuala organizare.

Examen de admitere la liceele cu numar de candidati mai mare decat locurile oferite, trei probe in plus la evaluarea de la clasa a VIII-a si invatamant profesional redus de la 3 la 2 ani sunt cuprinse in  proiectul de lege de la care vor incepe dezbaterile pentru modificarea Legii Educatiei. Initiativa legislativa a fost realizata in martie de un grup de parlamentari, iar ulterior au mai fost si alte variante, una in aprilie, iar o ultima la sfarsitul lunii mai. Initiativa legislativa, aflata pe agenda Parlamentului, este punctul de plecare al dezbaterilor pentru noua Lege a educatiei, potrivit Mediafax.

Prin proiect sunt propuse mai multe modificari, unele fiind o revenire la sistemul existent cu mai multi ani ani in urma, cum ar fi grupa pregatitoare la gradinita, dar si evaluarea la finalul clasei a VIII-a la mai multe materii, cu unele probe sustinute in timpul anului scolar.

Astfel, potrivit proiectului initiat de un grup de parlamentari, sistemul national de invatamant preuniversitar cuprinde: educatia timpurie (0-6 ani), formata din nivelul anteprescolar (0-3 ani) si invatamantul prescolar (3-6 ani), ce include grupa mica, grupa mijlocie si grupa mare pregatitoare; invatamantul primar, cu clasele I-IV; invatamantul secundar, cu invatamantul secundar inferior sau gimnazial (clasele V-VIII) si invatamantul secundar superior sau liceal (clasele IX-XII), ce include filierele teoretica, vocationala si tehnologica; invatamantul profesional, cu anii I si II. Urmeaza invatamantul tertiar non-universitar, care cuprinde invatamantul postliceal, cu durata intre unu si doi ani.

Invatamantul liceal vocational si tehnologic, invatamantul profesional si invatamantul postliceal se va organiza pentru specializari si calificari stabilite de Ministerul Educatiei, in conformitate cu Registrul National al Calificarilor.

Evaluare cu calificative in gimnaziu si trei probe in plus la Evaluarea Nationala de la finalul clasei a VIII-a

Proiectul prevede ca rezultatele evaluarii elevilor se exprima, dupa caz, prin calificative, in invatamantul primar, respectiv prin note de la 1 la 10, in invatamantul secundar si in invatamantul tertiar non-universitar sau prin punctaje, in mod similar testelor internationale.

In invatamantul secundar se acorda calificative la disciplinele educatie fizica si sport, religie, muzica si desen. Prin exceptie, aceste discipline vor fi notate, dupa caz, cu note de la 1 la 10, in cadrul invatamantului vocational.

La finalul clasei a VIII-a, in baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educatiei, se realizeaza o evaluare nationala obligatorie a tuturor elevilor. Rezultatele evaluarii se exprima printr-un punctaj, similar testelor internationale, au scris initiatorii proiectului de modificare a Legii educatiei.

La Evaluarea Nationala vor fi probe scrise la limba si literatura romana si la limba materna, precum si o proba scrisa transdisciplinara la matematica si stiinte. La acestea se adauga o proba orala la o limba straina, o proba practica de utilizare a calculatorului si o proba orala transdisciplinara de evaluare a competentelor civice si sociale, toate trei sustinute in timpul anului scolar.

Rezultatele testelor de la Evaluarea Nationala se inscriu in portofoliul educational al elevului.

Examen de admitere la liceele cu numar de candidati mai mare decat locurile oferite

Proiectul prevede ca pentru admiterea in invatamantul liceal este necesara promovarea evaluarii de la finalul clasei a VIII-a.

Admiterea la liceu sau la scoala profesionala se realizeaza prin concurs, in baza fiselor de optiuni individuale depuse de candidati la inscriere. Fisa cuprinde optiuni din oferta educationala nationala exprimate in ordinea preferintelor, conform acestei variante de proiect.
In document se mai arata ca, in cazul in care, la un liceu, numarul candidatilor la un profil, potrivit primei optiuni, este mai mare decat numarul locurilor oferite, liceul organizeaza, pentru acel profil, o proba de admitere.

Admiterea la acel profil se face luand in calcul portofoliul educational, cu o pondere de 20%, media probelor scrise ale evaluarii nationale de la finalul gimnaziului, cu o pondere de 30% si nota obtinuta la proba de admitere, cu o pondere de 50%, conform proiectului.

In cazul in care, la un liceu, numarul candidatilor la un profil, potrivit primei optiuni, nu depaseste numarul locurilor, admiterea la acel profil se realizeaza luand in calcul portofoliul educational, cu o pondere de 40% si media probelor scrise ale evaluarii nationale de la finalul gimnaziului, cu o pondere de 60%, se mai arata in documentul citat.

In aceasta varianta de proiect de modificare a Legii educatiei este prevazut ca admiterea la scolile profesionale se face prin concurs, in baza portofoliului educational.

Procedura de admitere are doua etape: in prima etapa se organizeaza admiterea potrivit primei optiuni, la profilurile liceale cu proba de admitere si la scolile profesionale; in a doua etapa se organizeaza admiterea prin repartitie computerizata la liceele si scolile profesionale cu locuri libere. In cazul profilurilor vocationale, sunt obligatorii si eliminatorii una sau mai multe probe de aptitudini.

Proiectul mai prevede ca metodologia-cadru de organizare si desfasurare a admiterii la liceu si scoala profesionala este elaborata de Ministerul Educatiei si este data publicitatii, pentru fiecare generatie, cel tarziu la inceputul clasei a VII-a.

Liceele au obligatia sa anunte public continutul probei de admitere si al probelor de aptitudini, procedurile de organizare ale acestora, precum si modul de utilizare a portofoliului educational, pana cel tarziu la inceputul clasei a VII-a, conform documentului citat.

De asemenea, admiterea in liceele si scolile profesionale particulare si confesionale se realizeaza pe baza metodologiilor cadru specifice si a regulamentelor proprii.

In prezent, admiterea in liceu se face prin repartizare computerizata, dupa ce elevii sustin, la finalul clasei a VIII-a, testele scrise de la Evaluarea Nationala, la limba romana, matematica si limba materna. Media de admitere in liceu se calculeaza ca medie ponderata intre media de la Evaluarea Nationala (75 la suta) si media notelor din gimnaziu (25 la suta). Pentru admiterea in liceu nu este necesara o medie minima.

Repartizarea computerizata in licee are loc in trei etape. In prima etapa de admitere se pot inscrie candidatii din seria curenta, precum si cei din seriile anterioare care nu implinesc 18 ani pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2014-2015. In a doua etapa se pot inscrie candidatii care nu au participat la prima repartizare si cei care au ramas nerepartizati. In etapa a treia se inscriu elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizati in etapele anterioare, care nu s-au inscris in perioada prevazuta de metodologie sau care si-au incheiat situatia scolara mai tarziu.

Probele orale de la examenul de bacalaureat, sustinute in cursul anului scolar

Absolventii invatamantului liceal primesc diploma de absolvire si foaia matricola, care atesta finalizarea studiilor liceale si care confera dreptul de acces in invatamantul postliceal, precum si dreptul de sustinere a examenului de bacalaureat. Cei care promoveaza examenul de bacalaureat dobandesc diploma care le da dreptul de acces in invatamantul superior.

La examenul de bacalaureat vor fi sustinute: proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana; proba de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna, pentru elevii care au urmat studiile liceale intr-o limba a minoritatilor nationale; proba de evaluare a competentei lingvistice la una sau doua limbi de circulatie internationala studiate pe parcursul invatamantului liceal. Rezultatul evaluarii la aceste probe se exprima prin nivelul de competenta corespunzator Cadrului European Comun de Referinta pentru Limbi. Elevii care promoveaza, pe parcursul invatamantului preuniversitar, examene cu recunoastere internationala pentru certificarea competentelor lingvistice in limbi straine, au dreptul la recunoasterea si echivalarea rezultatelor obtinute la aceste examene, la cerere si conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Educatiei.

Si la proba de evaluare a competentelor digitale, sustinuta pentru diploma de bacalaureat, rezultatele evaluarii se exprima prin nivelul de competenta, in raport cu standardele europene recunoscute in domeniu. Elevii care promoveaza, pe parcursul invatamantului preuniversitar, examene cu recunoastere europeana pentru certificarea competentelor digitale, au dreptul la recunoasterea si la echivalarea rezultatelor obtinute la aceste examene, la cerere si conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Educatiei.

Potrivit proiectului, toate cele patru probe se organizeaza si se desfasoara la nivelul unitatii de invatamant, in timpul anului scolar, in fata unei comisii prezidate de directorul unitatii de invatamant si numite prin decizie a inspectorului scolar general, in conditiile stabilite prin metodologie specifica.

In prezent, probele sunt sustinute dupa finalizarea cursurilor la clasa a XII-a.

Initiatorii proiectului mai propun ca probele scrise de la examenul de bacalaureat sa se sustina dupa incheierea cursurilor, in fata unei comisii stabilite de catre inspectoratul scolar. Probe scrise vor fi sustinute la: Limba si literatura romana – proba comuna pentru elevii de la toate filierele, profilurile si specializarile; Limba si literatura materna – proba comuna pentru elevii de la toate filierele, profilurile si specializarile, care au urmat studiile liceale intr-o limba a minoritatilor nationale. Alte doua probe scrise vor fi diferentiate, astfel: pentru profilul real din filiera teoretica, respectiv profilul militar din filiera vocationala – matematica si o proba la alegerea candidatului dintre fizica, chimie, biologie si informatica; pentru profilul umanist din filiera teoretica, respectiv profilele pedagogic, teologic, artistic si sportiv din filiera vocationala – istorie si o proba la alegerea candidatului dintre geografie, economie, sociologie, filozofie, psihologie si pedagogie; pentru filiera tehnologica – matematica si o proba la alegerea candidatului dintre fizica, chimie, biologie, informatica pentru profilurile tehnic si resurse naturale si protectia mediului, respectiv din geografie, economie, sociologie, filozofie, psihologie pentru profilul servicii.

Citeste mai multe aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Pe scurt, poate se reintoarce educatia si invatamantul in scoala!