Evolutii diferite, rezultate similare. Lugojul pierde in decisiv derby-ul cu Targovistea, voleibalistii de la Universitatea Timisoara debuteaza cu un esec la Constanta

TIMIS. CSM Lugoj si CSM Targoviste au oferit un meci superb in etapa a doua a ligii nationale de volei feminin, unul demn de un derby.

CITESTE SI: Politehnica Timisoara se impune in derby-ul judetului contra Banat Girls 

Gazdele s-au impus cu 25-18 in primul set, insa vicecampioanele Romaniei au revenit in joc dupa ce si l-au adjudecat pe al doilea cu 25-19. Cu toate ca luat primele puncte in actul al treilea, lugojencele au fost ajunse si depasite de voleibalistele oaspete, care au preluat conducerea la seturi dupa 25-23.
Si setul al patrulea a fost unul foarte disputat, dar echilibrul s-a rupt dupa ce Lugojul a facut 3-2 si a inceput sa se desprinda. Timisencele au egalat situatia pe tabela dupa 25 – 20.

Setul decisiv a fost unul de lupta. Ambele echipe au condus pe tabela. Mai intai oaspetele au avut 0-1, dupa care Lugojul a egalat in 2 randuri situatia si s-a desprins la 5-3. Dambovitencele au revenit si au preluat conducerea, ajungand la 7 – 9 si mai apoi 8 – 10. Lugojul la randul sau a recuperat si a egalat in doua randuri. Vicecampioanele Romaniei si-au castigat apoi serviciul de 3 ori la rand si au ajuns la 14-12. Gazdele  au incercat sa revina, dar apararea Targovistei a fost mai sigura si in cele din urma oaspetele au castigat setul cu 15 – 12 si meciul cu 3-2.
Astfel, CSM Lugoj sufera primul esec pe teren propriu in acest campionat, iar in runda viitoare va juca pe terenul Medicinei Targu Mures.

Start cu stangul si pentru „studentii” de la Universitatea Timisoara

Baietii de la Universitatea Timisoara au inceput campionatul la Constanta si au fost invinsi cu 3-0. Voleibalistii pregatiti de Sorin Schiesz au pierdut primul set cu 25 – 16, pentru ca in cel de-al doilea jucatorii de la malul marii sa se impuna la 12. In ultimul act al intalnirii, CSM Constanta a avut opt puncte avans la fina, 25-17.
In etapa urmatoare, timisorenii vor juca acasa, in sala din zona Oituz, impotriva lui SCM U Craiova, grupare care in runda inaugurala s-a impus cu 3-2 la seturi, in propria sala, in fata Brasovului. Oltenii au disputat cel mai lung set al acestei etape, pe care l-au castigat cu 36-34.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.