Este GATA patinoarul de la Timisoara! Suprafata ca in curling si matinela din lemn, in Parcul Copiilor! GALERIE FOTO!

TIMISOARA. Desi avea termen de finalizare inceputul lunii noiembrie, firma desemnata sa amenajeze patinoarul permanent de la Timisoara, din Parcul Copiilor, s-a miscat foarte repede si a terminat lucrarea.

patinoar-imprejmuit-parcul-copiilor-17

Pe locul fostului carusel din Parcul Copiilor, pe o suprafata de 670 mp, a fost turnata mai intai o placa de beton. Peste aceasta a fost pusa o suprafata speciala din material sintetic. Practic, au fost imbinate mai multe placi din acest material, de diferite marimi, si care au fost legate precum piesele intr-un puzzle.

Pe aceasta suprafata, inainte de a intra patinatorii se intinde o substanta pe baza de silicon, asemanatoare cu cea folosita in competitiile de curling.

curling2

Cand patinoarul de la Timisoara va fi folosit, fie iarna, fie vara, aceasta substanta se va intinde cel putin o data pe zi. Patinatorii vor trebui sa aiba patinele ascutite perfect pentru a putea luneca.

De jur imprejurul suprafetei de patinat a fost instalat un gard din lemn, inalt de aproximativ un metru inaltime, iar deocamdata nu a fost creata o poarta de intrare.

Evident ca va fi o bucurie pentru copii sa aiba un patinoar in frumosul nostru parc al copiilor pe care l-am dotat in primavara cu noi echipamente de joaca. Ar putea deveni accesibil si adultilor in anumite intervale de timp. In masura in care vom putea sa il lasam si la dispozitia adultilor, fara a crea frustrari copiilor, vom lasa si accesul adultilor„, spunea in urma cu o luna primarul Nicolae Robu.

Constructia patinoarului a costat 540.000 de lei si trebuia sa fie gata pana in luna noiembrie, insa iata ca suntem la jumatatea lui septembrie si isi asteapta receptia.

Pe langa patinoar, a fost amenajata si o noua rampa rezervata persoanelor cu handicap si mamelor care vin in parc cu bebelusii in carucioare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.