Endometrioza – ‘boala tăcută’ care afectează tot mai multe femei tinere. Medicii ginecologi trag un semnal de alarmă

Endometrioza, o afecţiune ginecologică tot mai frecvent diagnosticată la femei cu vârste între 20 şi 50 de ani, rămâne una dintre cele mai dureroase şi greu de identificat boli. Specialiştii Endo Institute Timişoara, parte din Rețeaua de Sănătate Regina Maria atrag atenţia că întârzierea diagnosticului și tratamentului pot duce la complicaţii serioase, inclusiv infertilitate.

Simptome ignorate ani la rând

În România, multe paciente ajung la medic abia după ani de dureri menstruale severe, disconfort pelvin sau tulburări digestive. Potrivit medicilor, normalizarea durerii este una dintre principalele cauze pentru care endometrioza este depistată târziu.

Prof. Dr. Zoran Popa, medic primar ginecolog în cadrul Endo Institute Timişoara, explică:
Multe paciente cred că durerea puternică în timpul menstruaţiei este normală şi ajung la noi într-un stadiu avansat al bolii. Endometrioza nu trebuie ignorată, pentru că netratată poate afecta atât fertilitatea cât şi calitatea vieţii. Este esenţial ca femeile să se prezinte la control la specialiști în endometrioză atunci când observă că durerea le afectează activităţile zilnice.”

 

Diagnosticul corect, un pas esenţial

Endometrioza poate fi dificil de diagnosticat, un diagnostic corect poate necesita investigaţii imagistice avansate, dar şi expertiză multidisciplinară.

Prof. Dr. Ioan Cosmin Cîtu, medic primar ginecolog la Endo Institute Timișoara, subliniază importanţa unui consult specializat: În ultimii ani, am observat o creştere semnificativă a cazurilor de endometrioză. Din fericire, dispunem de tehnologii moderne şi de echipe specializate care pot stabili un diagnostic precis. Cu cât identificăm boala mai devreme, cu atât putem evita intervenţiile radicale şi putem oferi pacientei un tratament personalizat, fie că vorbim de terapii medicamentoase sau intervenţii minim invazive.”

 

Tratamentul: de la terapie hormonală la chirurgie minim invazivă

Planul terapeutic variază în funcţie de severitatea bolii, de vârsta pacientei şi de dorinţa de a avea copii. În multe cazuri, intervenţiile laparoscopice efectuate de chirurgi specializaţi în endometrioză pot oferi rezultate excelente.

În cadrul Endo Institute Timișoara, pacientele cu endometrioză pot beneficia de intervenții realizate cu robotul chirurgical da Vinci X, una dintre cele mai moderne tehnologii minim invazive. Sistemul robotic oferă o vizualizare 3D de înaltă rezoluție și un control mult mai fin decât chirurgia laparoscopică tradițională, permițând o excizie precisă a leziunilor endometriozice, inclusiv a celor greu accesibile.

„Utilizarea sistemului robotic da Vinci X reprezintă un mare pas înainte în tratamentul endometriozei. Tehnologia ne oferă o vizualizare extrem de precisă și un control avansat al instrumentelor, ceea ce ne permite să excizăm complet leziunile, reducând riscul de recidivă. Pentru pacientă, beneficiile sunt clare: durere postoperatorie mai redusă, un risc mai mic de complicații și o recuperare mult mai rapidă. În multe situații, intervenția robotică contribuie și la conservarea fertilității.” Prof. Dr. Zoran Popa

 

Ce este Endo Institute?

Endo Institute este o rețea multidisciplinară de centre medicale dedicate exclusiv diagnosticului și tratamentului endometriozei, parte a Rețelei de Sănătate Regina Maria. Acest proiect reunește echipe specializate din mai multe orașe din România, inclusiv Timișoara, București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Târgu Mureș și Craiova, și oferă o abordare integrată a bolii, combinând investigații moderne de diagnostic cu tratamente personalizate, inclusiv intervenții minim invazive și robotice. Scopul Endo Institute este să reducă timpul de diagnosticare, să ofere expertiză multidisciplinară și să îmbunătățească calitatea vieții pacientelor afectate de această afecțiune complexă.

Endometrioza este o boală adesea minimizată, confundată cu alte afecţiuni sau trecută cu vederea din lipsa informării. Specialiştii Endo Institute încurajează pacientele să programeze un control atunci când apar simptome precum:

  • dureri menstruale severe
  • dureri în timpul actului sexual
  • sângerări abundente
  • probleme digestive sau urinare ciclice
  • dificultăţi în a obţine o sarcină

„Endometrioza este o boală cronică, însă ea poate fi ţinută sub control, cheia este diagnosticul corect, cât mai devreme”, Prof. Dr. Ioan Cosmin Cîtu

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.