Noutati :

Egal cu gust amar pentru Timisoara Saracens. Campionii au scapat victoria in ultima secunda

15 septembrie, 2017 - 08:52 PM
Autor: Daniel Neacsu      
Categorie: SPORT
0

Timisoara a inceput cu o victorie frumoasa contra rivalilor din Baia Mare, ca apoi sa capoteze dupa o evolutie palida la Bucuresti cu CSM, astfel ca meciul cu Steaua – lider cu punctaj maxim dupa trei etape, trebuia sa arate cine este cu adevarat echipa banatenilor, in acest inceput de sezon.

Prima parte a fost una de mare lupta, insa in care „militarii” au avut initiativa si o atitudine mai buna. Gazdele s-au aparat mult timp din joc si nu au gasit solutii in jumatatea adversa. Totusi, la vestiare s-a intrat cu avantaj pentru saracens, 6-3, dupa ce Vlaicu a deschis scorul dintr-o penalitate, iar Conache sa raspuns cu doua lovituri de pedeapsa transformate. De mentionat ca Timisoara a jucat 10 minute cu un om mai putin, dupa ce Will Helu a vazut galben pentru un placaj (inexistent) in aer. Culmea, in perioada cand a jucat in inferioritate, elevii lui Matt Williams au evoluat mai bine.

Si in partea secunda, cuvintele de baza au fost lupta si echilibru, dar ca de aceasta data Timisoara a avut o posesie mai buna. Vlaicu a egalat la 6, gazdele au ramas din nou cu un om mai putin, dupa ce arbitrul Bodea l-a trimis pe banca pedepsitilor si pe Lemnaru, dar in cele zece minute, Timisoara a stat din nou mai bine in teren, reusind si doua lovituri de pedepasa transformate prin acelasi Conache, pentru 12-6. „Militarii” insa au revenit rapid in joc, si Vlaicu, inpirat in acest joc, a transformat o penalitate si a reusit un drop pentru a readuce egalitatea, 12-12, iar ultimul sfert de ora devenea decisiv pentru stabilirea invingatoarei.

Campionii pareau ca pot gestiona mai bine acest timp, au pus rapid trei puncte, tot prin Conache si i-au fortat pe stelisti sa greseasca, acestia primind si ei in ultimele 10 minute, doua cartonase galbene. Si totusi, cu doi oameni in plus, si cu avantaj de 15-12, Timisoara a ratat prea usor un atac in care se putea desprinde, iar la ultima faza a gresit in propriul 40, permitandu-i lui Vlaicu sa egaleze dintr-o penalitate.

15-15, inca un reyultat frustrant pentru Timisoara Saracens, care este departe de echipa care ar trebui sa fie, cel putin in aceasta perioada.

Timisoara Saracens, echipa anuntata: Taupaki, Radoi, Pungea, Poparlan, Drenceanu, Doyle, Rus, Stewart, Seniloli, Rose, Lemnaru, Popa, Manumua, Helu, Conache. Rezerve: Halalilo, Militaru, Dodge, Muresan, Morrison, Rupanu, Istoc, Simionescu.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor