Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educatiei, promite profesorilor salarii mai mari cand PSD va reveni la guvernare

TIMISOARA. Prezenta la Timisoara, Ecaterina Andronescu (PSD), fost ministru al Educatiei, l-a criticat pe actualul ministru, Daniel Funeriu si masurile pe care acesta le-a luat pentru invatamant. Mai mult, fostul ministru considera ca educatia trece printr-o perioada dificila din cauza crizei economice.

„Educatia si sanatatea nu ar trebui sa mai poarte pe umerii lor efectele crizei economice. S-au taiat finantari de 11% in invatamantul universitar si de 27% in cel preuniversitar”, a declarat Andronescu.

Aceasta a mai spus ca „in mandatul urmator, cand PSD va ajunge din nou la guvernare, se vor cauta solutii pentru majorarea salariilor dascalilor”.

Andronescu nu este de acord nici cu ideea ca gimnaziul sa se prelungeasca pana la clasa a IX-a, iar liceul sa aiba doar 3 ani de studiu. „Nicunde in lume liceul nu este de 3 ani. Amputarea liceului de la 4 la 3 ani inseamna scaderea calitatii invatamantului. Profesorii de liceu nu se vor duce sa predea doar la clasa a IX-a in mediul rural, iar din aceasta cauza vor aparea multe improvizatii”, a declarat Andronescu.

Afirmatiile fostului ministru al educatiei au fost intarite de Petru Andrea, fost deputat al PSD Timis, care a spus la randul sau ca „Legea educatiei a avut cateva consecinte deloc benefice. S-a decis pensionarea celor care au peste 65 de ani, iar in acest fel a fost disponibilizat un valoros corp profesoral. Conceptul promovat de Funeriu este scoala fara profesori”, a declarat Andea.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Oare ce e de mirare ca si Geoana cand era in campanie pentru cotroceni a promis ca da 20000 de euro pentru fiecare roman de peste granite sa se intoarca.Si nu sunt plecati decat vreo 2 milioane.Asa va da si Andronescu banii

  2. Nu am mai remarcat-o de multa vreme pe Abramburica si era cazul sa iasa cu o petarda de declaratie.Dar de ce nu explica AMANUNTIT de unde vor veni acesti bani!!!