Noutati :

E oficial! Se schimba supraimpozitarea cladirilor neingrijite din Timisoara, dar si regulamentul pentru sprijinirea proprietarilor care vor sa le renoveze. Impozite cu pana la 500% mai mari pentru imobilele degradate

16 iunie, 2021 - 08:37 AM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: ADMINISTRATIE
4

TIMISOARA. La o luna de la momentul la care au prezentat noile reglementari dupa care se va face supraimpozitarea cladirilor in paragina, dar si regulamentul pentru acordarea de sprijin financiar proprietarilor care vor sa le reabiliteze, alesii locali au votat marti aprobarea celor doua hotarari de Consiliu ce vor fi aplicate de acum inainte.

CITESTE SI: Se schimba supraimpozitarea cladirilor neingrijite din Timisoara. Noua procedura cadru dupa care proprietarii vor plati cu pana la 500% impozit mai mare catre primarie 

Astfel, cei care nu vor intelege sa isi repare proprietatile vor fi in continuare supraimpozitati, insa masura este aplicata altfel decat s-a intamplat pana in acest an.

Mai exact, a fost intocmita o procedura cadru privind majorarea impozitului datorat pe cladirile neingrijite/degradate din toata Timisoara, insa diferentele fata de cea veche nu sunt semnificative, privind, in principal, termene.

Politistii locali sunt cei care vor fi insarcinati in continuare sa identifice imobilele aflate in stare avansata de degradare, in paragina, insalubre, cu fatade nereparate, necuratate, netencuite sau nezugravite, cu geamuri sparte. Dupa ce vor fi identificate, vor fi facute poze care apoi vor fi inaintate structurii de specialitate, insotite de un referat ce va cuprinde informatii despre cladiri si proprietari.

In baza referatelor, vor merge apoi in teren si angajati ai primariei care vor face propriile verificari si vor intocmi la randu-le o nota de constatare si o fisa model de evaluare. In acea nota se vor consemna elementele care conduc la incadrarea imobilului intr-o categorie, pe baza de punctaj, in functie de care se va regasi intr-unul dintre cele 3 cote de supraimpozitare stabilite de Consiliul Local, asa cum este prevazut si in actualul regulament – 300%, 400% sau 500%.

In cazul in care proprietarii nu pot fi identificati, se va cere sprijinul Directiei Fiscale si a Directiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse sau a celor de la Evidenta Populatiei. Directia Fiscala trebuie sa clarifice identitatea proprietarilor in 5 zile de la incheierea fisei de evaluare si a notei de constatare.

Odata stabilit proprietarul, acestuia i se va emite o somatie, insotita de toate documentele intocmite, in cel mult 20 de zile, dar nu mai tarziu de data de 30 iunie a anului de referinta, prin posta, cu confirmare de primire. Mai mult, somatia va fi afisata la domiciliul proprietarului cu ajutorul politistilor locali. Practic, prin somatie, proprietarului i se va aduce la cunostinta ca are obligatia de a face lucrari de intretinere si remediere. In caz contrar, incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator, impozitul aferent cladirii va fi majorat.

Pe de alta parte, persoanele juridice care nu isi ingrijesc cladirile vor fi somate la sediul social al firmei.

Daca proprietarii se apuca de lucrari, se va incheia un proces-verbal, iar in cazul interventiilor la monumente istorice ori cladiri din arii protejate, in document se va face referire la conformarea operatiilor cu avizul Ministerului Culturii, respectiv al Directiei acestuia in teritoriu.

Daca in termenul prevazut pentru lucrari proprietarul/proprietarii somati nu notifica executia, se va emite hotararea de Consiliu Local pentru supraimpozitare, incepand cu 1 ianuarie a anului fiscal urmator.

Masura de supraimpozitare se suspenda daca proprietarul anunta Primaria si Directia Fiscala ca a inceput lucrarile in baza autorizatiei de construire, pana la 15 decembrie a anului de referinta.

In cazul in care lucrarile cuprinse in autorizatie nu au fost atestate ca finalizate, printr-un proces verbal de receptie la terminarea lor, pana la data expirarii AC, impozitul majorat datorat pentru imobilul neingrijit va fi recalculat pe intreaga perioada de suspendare a hotararii de supraimpozitare.

In situatia in care proprietarul somat vinde imobilul inaintea termenului la care trebuia sa faca lucrarile de reabilitare, procedura se reia integral fata de noul proprietar si se revoca cea care il privea pe cel de dinainte.

Daca la noi verificari in teren, politistii locali constata ca nu se fac lucrarile anuntate sau intervin noi degradari, cladirea ar putea fi incadrata la o categorie ce presupune impozit si mai mare.

Nou program de sprijin financiar pentru renovarea fatadelor

Inainte de a amenda, primaria a aprobat si un nou program de sprijin pentru cei care vor sa isi faca lucrari de reabilitare a cladirilor.

Dominic Fritz anunta, in urma cu o luna, atunci cand prezenta noul program, ca mai intai le ofera proprietarilor facilitati, apoi ii constrange prin supraimpozitare, daca nu vor sa se conformeze.

CITESTE SI: Morcovul si biciul. Se reia supraimpozitarea pentru toate cladirile neingrijite din Timisoara. Anuntul primarului Dominic Fritz despre modificarea programului de sprijin pentru proprietari, cu ipoteca imobiliara pentru credite pe 10 ani 

„Toate monumentele istorice, individuale sau din ansamblu de monumente, vor beneficia de finantare. Pe de o parte, o sa oferim 20% din costuri, iar 80% din valoarea lucrarilor o dam sub forma de finantare rambursabila si asociatiile de proprietari au 10 ani sa ne dea inapoi acesti bani, in baza unui contract de ipoteca imobiliara. Eligibile sunt cheltuielile pe fatada, tamplarie si schimbare acoperis.

Partea noua este ca vom putea executa aceste lucrari din partea Primariei Timisoara, vom putea incheia un contract cu firmele de constructii, iar primaria apoi va implementa reabilitarea in sine, iar pentru asta o sa avem o echipa specializata, care se va ocupa doar cu implementarea acestor programe de reabilitare.

In al doilea rand, pentru cladirile care se afla in situri istorice, care nu sunt clasificate ca monument idividual, oferim o finantare rambursabila pe 10 ani, de 50%, cu un contract de ipoteca imobiliara. Acest program este doar pentru persoane fizice.

In analiza noastra este, pe de o parte, pentru ca procesul a fost prea complex pentru asociatiile de proprietari, si doi, au fost niste incurcaturi juridice, care au dus la o imposibilitate de a aplica la acest program„, preciza in luna mai primarul Dominic Fritz.

Atunci autoritatile explicau si cum va fi rezolvata una dintre cele mai spinoase probleme, care a impiedicat pana acum functionarea vechiului program de sprijin al Primariei – consolidarea cladirilor cu risc seismic inainte de reabilitare. Ca sa poata sa beneficieze de ajutorul financiar de la primarie, oamenii trebuie sa-si faca pe cheltuiala lor expertiza seismica. In plus, au fost eliminate de la obligativitatea consolidarii cladirile din categoriile 2 si 3.

Cele doua documente pot fi consultate AICI si AICI.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Voi sunteți normali la cap? Rîd și curcile de voi, dar imite tzigoinerii cu casele lăsate în paragină, plecați la furat prin FR, D, ES… Ati cistigă premiul 1 la prostie și ineficienta, PE BANII NOSTRI, evident, care va plătim sa fiți o Adunăturâ de incapabili… Încă odată v-ați dovedit INUTILITATEA:CUM SA FACI MAI OMBILICATA PROCEDURA de supraimpozitare…. 😅

  2. practic si palatele lui Ceausescu Intra in joc

  3. impozitele sunt oricum ilegale, dar voi la cat sunteti de prosti o sa platiti, ca restul lucrurilor ce le platiti pentru ca asa v-au invatat hotii acestia numiti politiceni. mars!

  4. Aiurea, supraimpoziterea este ilegala si o castigi in instanta cu bani si avocati buni, daca ai nervi si mai ales chef de asa ceva.
    Solutia este amenzile progrsive pentru cladirile cu aspect degradat (cu poprire si sechestru pe cladiri, daca nu sunt achitate si evacuarea insotita de amenzi a cladirilor cu adevarat degradate si periculoase.
    Pana atunci proprietarii nu vor sa piarda chiriile pe cativa ani si sa-si asume cheltuielile uriase cu renovarile.
    Daca chiar vreti, organizati o directie a primariei care sa execute aceste lucrari la preturi minim posibile si o inscriere transparenta, cinstita, astfel incat sa nu existe dubii si asa veti face cu adevarat ceva. Eventual si oferirea de granturi pentru cladirile istorice valoroase, mai ales a celor situate in zone de mare expunere si interes.
    Dar asta nu prea poate fi profitabil politic (pe termen scurt, ca de termene lungi nu sunt interesati nicicare dintre politicieni). Cu atat mai putin fripturistii de la USR, care au ajuns la putere plini de „foame” si resentimente.