E oficial! Copiii din familii defavorizate vor fi ajutati cu tichete sociale pentru a veni la gradinita

Guvernul incearca sa stimuleze familiile nevoiase sa isi trimita copiii la gradinite cu un ajutor financiar minim. Fiecare copil va primi tichete sociale in valoare de 50 de lei, insa exista si conditii pentru acordarea acestora.

Legea prevede acordarea de tichete in valoare de 50 de lei pentru copiii din familiile defavorizate pentru a stimula participarea acestora la invatamantul prescolar, 11.000 de copii urmand sa beneficieze de aceasta masura, iar costurile ridicandu-se la 39 milioane lei, potrivit Mediafax.

Proiectul prevede ca in scopul stimularii participarii in invatamantul prescolar a copiilor din familii defavorizate, al cresterii accesului la educatie a acestora, se instituie stimulentul educational sub forma de tichete sociale.

Finantarea acordarii stimulentului educational se va face din bugetul de stat prin sume defalcate din TVA alocate prin bugetele locale cu acesta destinatie.

Tichelele se emit de unitatile autorizate de Ministerul Finantelor. Valoarea nominala a tichetelor se raporteaza la indicele social de referinta si este de 0,1 IRS, adica 50 de lei. Din aceste tichete se vor putea cumpara produse alimentare, de igiena, imbracaminte si rechizite.

Stimulentele educationale se acorda copiilor din familii defavorizate daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

– varsta minima a copilului este de 3 ani, implinita oricand pe parcursul anului scolar curent – copiii pot fi inscrisi la gradinita si inainte sa implineasca varsta de 3 ani, daca spatiul o permite, dar devin eligibili in luna in care implinesc varsta de 3 ani;

– varsta maxima a copilului este de 6 ani, impliniti dupa data de 1 septembrie a anului scolar curent;

– venitul lunar pe membru de familie este de pana la de doua ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoana singura.

Citeste mai multe: AICI

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.