Noutati :

Dragi timiseni, (P)

23 septembrie, 2020 - 11:48 AM
Autor: Redactie      
Categorie: ELECTORAL
4

Am ajuns la finalul unei campanii electorale care, așa cum e și în viață, a adus și bune și rele. Nu vreau să vă vorbesc despre partea negativă a acestei campanii, despre atacurile injuste la care am fost supus, pentru că eu sunt un om pozitiv și știu să trec peste lucrurile care nu contează. Pentru mine sunt importante lucrurile bune și mai ales dialogul cu sutele poate chiar miile de oameni pe care i-am întâlnit și cu care am dat mâna.

Eu sunt un om dintr-o bucată, care spune ce gândește. Nu îmi plac jumătățile de măsură și nu vorbesc fără să îmi asum ceea ce spun. Știu că, dincolo de răutatea unor adversari politici, există o mulțime ‘tăcută’. Oameni cu frica lui Dumnezeu, oameni care fac mult bine în jurul lor, care apreciază lucrul bine făcut. Eu fac parte din această categorie care, din fericire, este majoritară. Noi suntem cei care ‘vorbesc’ din patru în patru ani, iar în 27 septembrie este momentul în care ei ne facem vocea auzită. De aceea, sunt optimist și știu că, din 28 septembrie, voi reprezenta în fruntea Consiliului Județean Timiș această largă categorie de oameni buni. Adică pe dumneavoastră, pe cei care mi-ați arătat că aveți încredere și aveți credința că există și politicieni care luptă cu adevărat pentru comunitățile lor.

Pentru mine votul din 27 septembrie nu este politic. Da, sunt liberal. Sunt membru PNL și voi rămâne fidel principiilor mele. Dar, înainte de a fi liberal, sunt om. Unul plecat de jos, care a obținut totul prin muncă. Provin dintr-o familie modestă. Am avut o copilărie și o tinerețe grele. Am făcut Facultatea de Calculatoare cu eforturi mari din partea părinților. Nu am cedat în față greutăților și nu voi ceda nici de acum încolo. Am fost ales primar la Dudeștii Noi pe când aveam doar 23 de ani, fiind cel mai tânăr primar din țară. Tinerețea și entuziasmul mi-au dat curajul de a face lucruri pe care alți primari nu au îndrăznit să le facă. Și am avut succes. Am adus fonduri europene de milioane de euro. Am făcut ca Dudestii Noi să renască. Să devină o comună europeană. Am mers mai departe și am ajuns să reprezint România în instituțiile europene și, vă asigur, că peste tot, Banatul și mai ales Timișoara s-au aflat la loc de cinste.

Acum a venit vremea să ducem județul Timiș pe drumul european care i se cuvine.

De această dată, județul nostru are o șansă unică. Vom avea primari liberali în cele mai multe comune și orașe din județ. Consiliul Județean va fi condus de PNL, iar în iarnă guvernul va fi reconfirmat și chiar întărit prin alegerile generale.

Avem astfel ocazia unică să ne dezvoltăm, să accesăm fonduri europene și să investim masiv în Timiș. Avem șansa ca împreună să facem în așa fel încât Timișul să devină un județ despre care întreaga țară să vorbească cu respect. Acum este mai important că oricând să fim uniți, pentru că doar împreună putem realiza ceea ce ne-am propus. Îmi doresc ca în următorii patru ani să arătăm lumii că în județul Timiș… se poate!

Vă chem pe toți la vot în 27 septembrie, în ziua în care putem să pornim împreună pe drumul Europei.

Haideți să ne facem vocea auzită, să putem să ne bucurăm împreună într-un județ modern și european.

Alin Nica

Candidat la Președinția Consiliului Județean Timiș

PNL Timiș

Comandat de PNL Timis
Publicat de RIPENSIS MEDIA TRUST SRL
Codul de mandatar financiar 21200012

 



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 4comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. # pe 27 Sept vo dam DECAT LA BOT !!
    Fără nici o jena fata de Dzeu care ne lasa reci & CAPETE SECI
    Frica frica dar totusi sa crape prostii ca va minca in kur ptr juma de an ??
    BOILOR legitimitatea va tinde spre zero la prezența minima !

  2. Ar fi interesant de aflat cine face anticampanie alin nica prin apeluri automate spre numere de telefin fix telekom.

  3. Poate daca nu erati asociat cu dnu Robu…

  4. BOSS, atata timp cat esti asociat cu Popoviciu, Bitea, Buboi sau ex-convict Roman tu vrei sa obtii votul unor oameni educati? Iti cam bati joc de intelectul nostru.
    Anul trecut cand erai in ”opozitie in propriul partid” te votam cu 2 maini, acum insa mi-ar fi rusine sa pun stampila pe voi.