Doua tiruri si o masina s-au izbit pe soseaua care leaga Timisoara de sudul tarii. Soferul si pasagerii din autoturism, de negasit

Un nou accident pe drumul care face legatura intre Banat si sudul tarii, in judetul Caras-Severin, al doilea in numai cateva ore.

CITESTE SI: Vesti bune. O noua scadere pe toata linia COVID in Timisoara si in judet. 45 de noi cazuri si doar 2 localitati in zona rosie 

Accidentul a avut loc la iesire din localitatea Constantin Daicoviciu spre Caransebes. Doua tiruri si un autoturism s-au izbit puternic. Soferii celor doua autotrenuri nu au avut de suferit, insa nu se stie deocamdata ce s-a intamplat cu cei care se aflau in autoturism.

La fata locului au ajuns o autospeciala de stingere, una cu modul de descarcerare si o ambulanta SMURD, de la Detasamentul de Pompieri Caransebes, dar si una de la SAJ Caras-Severin.

Salvatorii scotocesc acum imprejurimile accidentului pentru a vedea daca sunt persoane ranite aruncate in afara soselei. Traficul in zona este oprit deocamdata.

Au fost alocate forte de intervenție din cadrul Detasamentului de Pompieri Caransebes (1 autospeciala pentru stingere, 1 autospeciala pentru descarcerare si o ambulanta SMURD), respectiv doua echipaje medicale din cadrul Serviciului Județean de Ambulanta Caras-Severin. Din fericire, nu sunt persoane încarcerate, insa nu este, inca, identificat soferul si eventualii pasagerii din autoturism. Se efectueaza cautari in zona limitrofa impactului„, transmit reprezentantii ISU Caras-Severin.

Politistii urmeaza sa stabileasca cu exactitate cum s-a petrecut accidentul.

Acesta este al doilea eveniment rutier produs in ultimele ore in judetul Cara-Severin, dupa ce miercuri dupa-amiaza un alt tir s-a rasturnat intr-o curba intre localitatile Cornea si Domasnea. In acest caz nimeni nu a fost ranit.

Foto: DRDP Timisoara

UPDATE: Dupa cateva ore de cautari, fortele de interventie s-au retras fara sa-i gaseasca pe ocupantii autoturismului implicat in accident.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.