Doua teste pentru fetele de la Politehnica Timisoara intr-o zi. Remiza cu Ciucul, infrangere cu Banat Girls Comlosu Mare. Foto

TIMISOARA. Politehnica Timisoara si Banat Girls Comlosu Mare s-au intalnit intr-o partida amicala dumninica dupa-amiaza pe stadionul Dan Paltinisanu, dupa ce alb-violetele au infruntat si o grupare cu potential de play-off, Csikszereda Miercurea Ciuc.

Fotbalistele pregatite de Mirel Albon au incheiat mai intai la egalitate duelul cu ardelencele, 2-2, dupa ce au fost conduse. Partida s-a disputat pe terenul sintetic al Bazei 2 Politehnica. Ciucul a deschis scorul dintr-o lovitura libera executata de Andreea Herczeg, cea care a stabilit si scorul pauzei.

La revenirea pe gazon, Teodora Meluta a egalat tot dintr-o lovitura libera din marginea careului mare. Ardelencele au revenit în avantaj după reusita lui Zoe Magyarics, pentru ca Poli sa egaleze din nou prin Andreea Sepetan. Gazdele puteau sa si castige intalnirea, insa aceeasi Sepetan a ratat doua bune oportunitati in situatii de singur cu portarul.

Banat Girls Comlosu Mare bate liderul Superligii dupa un meci superb

Programata initial pe terenul de iarba din complexul Adrian Stoicov, cu cateva minute inainte partida a fost mutata pe stadionul Dan Paltinisanu. Politehnica a deschis scorul in minutul 8 prin Shaira Pera, pentru ca dupa un sfert de ora scorul sa devina 2-0, odata cu reusita lui Emily Scaramelo. Aceeasi fotbalista a mai inscris o data, dar golul a fost anulat pentru offside. Pana la pauza, formatia din Comlosu Mare a revenit insa pe tabela. Mai intai a redus din diferenta Melisa Sodinca, din pasa Narei da Costa, pentru ca la golul al doilea rolurile sa se inverseze si brazilianca venita in aceasta iarna sa egaleze situatia de pe tabela.


La cateva minute de la reluare Banat Girls a preluat conducerea pe tabela, dupa golul Larisei Grigore. Lorena Mihailesc a fost aproape de egalare pentru alb-violete, dar a fost oprita de portarul Laura Vogt. Si daca nu au inscris fetele de la Poli, au mai facut-o o data jucatoarele de la Comlosu Mare. Dupa un corner executat de Nara da Costa, mingea a fost respinsa pana la Bianka Granados, iar aceasta a stabilit scorul final, 4-2 pentru Banat Girls.

Din nou revenim dupa ce Poli ne-a condus 2-0, dupa ce ulterior si Ujpest ne-a condus. Asta e un semn bun, ca avem potential, ca putem. Si azi am marcat 4 goluri, si saptamana trecuta am marcat 4, dar totul merge spre bine. Inca nu suntem omogeni ca si echipa si mai avem de pus multe lucruri la punct. Incep sa se lege unele relatii de joc, dar sunt doua saptamani de cand sunt impreuna si se cunosc, am avut 4 jucătoare in teren din vechea echipa. Inca relatii de joc nu exista, ne antrenam pe treren mic de 5+1, jucam pe teren mare apoi, pana ne adaptam cu jocul pe teren mare, cu spatiul, dureaza, dar eu sunt multumit. Mi-as fi dorit să jucam in campionat aici.”, a spus la final antrenorul lui Banat Girls Comlosu Mare, Liviu Ivasuc.

Suntem intr-o perioada de acumulari, nu este usor si suntem constienti de acest lucru, insa eu sunt multumit. Suntem la al treilea amical cu echipa de senioare, primul cu echipa de junioare, vom mai avea saptamana viitoare cu junioarele in Ungaria, cu senioarele vom avea doua, si in Serbia si in Romania, ambele cu echipe din Serbia. Din punctul meu de vedere am crescut de la joc la joc cu senioarele. Astazi pe langa golurile marcate am mai avut 3 ocazii singur cu portarul, plus alte oportunitati, insa se vede oboseala stagiului centralizat de pregatire, si fizica si mentala. Ma bucur ca nu s-a accidentat nimeni. De luni o vom avea in echipa si pe Nikoleta Kurja, de joi si pe Tina Ancas, calitatea in antrenamente va creste si concurenta pe posturi va fi mult mai puternica si calitatea jocului sa creasca. Sunt multumit ca tinerelor carora le-am dat incredere cresc in continuare„, a spus dupa meci antrenorul Politehnicii, Mirel Albon.

Pentru Banat Girls urmeaza noi teste saptamana viitoare cu o echipa de baieti, apoi un alt test cu Politehnica, iar ultimul amical va fi la Sebes impotriva Universitatii Olimpia Cluj.

Poli va juca miercuri in Serbia impotriva formatiei Kanjiza, apoi junioarele sub 15 si sub 17 ani vor merge in Ungaria pentru duelurile cu St. Mihaly, iar duminica viitoare Poli va primi vizita Vojvodinei Novi Sad.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.
loading...