Noutati :

Doua oferte pentru reamenajarea cu 300.000 de euro a unei camere din Primaria Timisoara

6 mai, 2020 - 09:41 AM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: ADMINISTRATIE
5

TIMISOARA. Primaria Timisoara vrea sa reamenajeze Camera 30 din institutie cu peste 300.000 de euro, dupa ce la inceputul anului consilierii locali au aprobat aceasta investitie si a fost organizata o licitatie.

CITESTE SI: Vesti bune. S-au insanatosit toti bebelusii infectati cu COVID 19 la Timisoara. Ultimii pleaca astazi acasa de la Maternitatea Bega, dedicata ingrijirii pacientilor cu coronavirus 

Pana la termenul limita de marti, 2 oferte au fost depuse de catre firme care isi doresc  lucrarea.

Este vorba de firma Hantig Electricservice  si o asociere avand ca lider firma T.T. & Co SOLARIA GRUP EURAS.

Hantig Electricservice, e o firma inregistrata in Sannicolau Mare, in 2009, cu o cifra de afaceri de putin peste 4 milioane de lei in 2018 si 21 de angajati, conform datelor totalfirme.ro. Aceasta s-a inscris si la licitatia pentru amenajarea Centrului Multifunctional de pe strada Marasesti, la fosta Dermatologie, dar si la renovarea fatadei Primariei Timisoara, unde insa avea sa castige contracandidatul sau de acum de la Camera 30 – T.T. & Co SOLARIA GRUP EURAS. Aceasta din urma si-a incercat puterile si pentru reabilitarea Parcului Civic, unde a blocat licitatia luni de zile, dupa ce a depus o contestatie, iar cand i-a fost respinsa, a mers in instanta.

Ofertele sunt acum in evaluare. Castigatorul va trebui sa modernizeze Camera 30 din Primaria Timisoara, o sala de peste 200 de metri patrati, degradata, in care candva au functionat mai multe birouri, si in care de vreme indelungata nu se mai intampla nimic.

De mai multi ani, municipalitatea avea in plan aceasta lucrare si a mai propus-o spre realizare, insa la alte preturi. In iarna, le-a actualizat tinand seama de scumpirile de materiale si utilaje, dar si de Ordonanta de Guvern care a schimbat salariile in sectorul constructiilor.

Lucrarile au fost estimate la 1.455.902 lei cu tot cu TVA, adica 305.000 euro.

Camera 30, cu caracter actual de sala, se afla in aripa est, spre curtea ansamblului istoric de corpuri cu front la strazile 20 Decembrie 1989 si curtea primariei. Aripa respectiva are un regim de inaltime P+2E, cu parterul sub forma de sala, cu inaltimea de 5.52 m fara compartimentari„, se arata in documentatia intocmita de angajatii municipalitatii.

Proiectul tehnic a fost intocmit inca de acum 4 ani, insa trebuia adus la zi devizul general, iar preturile, potrivit primariei, au crescut insemnat la manopera, cu 95%, fata de 2016, cu peste 50% la materiale, dar si salariile muncitorilor din contructii, potrivit OUG 114/2018.

 

 



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 5comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. 300000 Euro pentru o singura incapere ??? Probabil peretii si podeaua o sa fie din aur de 24k.

  2. Alo DNA iar dormiti in stilul caracteristic ? Pe ce dracu va luati bani ?

  3. Se pare ca este nevoie de criza pentru ca altfel obraznicia creste, iar preturile la fel. In 2010, dupa criza de atunci, preturile materialelor si manoperei se asezasera la niste costuri acceptabile. Dorinta de castiguri, dar si de furt este din ce in ce mai mare.

  4. Și trimite note interne la alte compartimente ale primăriei sa reducă cheltuielile ca nu mai îs bani la buget. Da el da 3000000 de mie de euro pe o camera 👍

  5. O camera = (doua strazi)*1/3 . Nici nu este proasta afacerea!