Noutati :

Doua comedii si un film horror, premierele saptamanii la Shopping City Timisoara

3 mai, 2018 - 08:22 AM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Cinema City din Shopping City Timisoara ii asteapta pe cinefili cu trei filme in premiera in acest final de saptamana.

Prima pelicula este un film horror, care pleaca insa de la un joc pe care cu siguranta l-am incercat cu totii, ‘Adevar sau Provocare’. Acesta este si numele peliculei regizate de Jeff Wadlow, cel care este responsabil pentru „Kick-Ass 2” sau primul film din seria „Never back down”, si cel care semneaza si scenariul pentru aceasta pelicula.

Un grup de prieteni decid sa joace ‘Adevar sau provocare’, insa lucrurile iau o intorsatura groaznica in momentul in care o entitate necunoscuta incepe sa ii pedepseasca pe cei care mint sau refuza provocarea.

Distributia este formata in mare parte din actori tineri, care in mare parte din cariera au jucat in seriale. Lucy Hale(cunoscuta cinefililor din „Pretty little liars”) joaca rolul Olivia Barron, Tyler Posey(Scott McCall din ‘Teen wolf’) il interpreteaza pe Lucas Moreno, Violet Beanne(din serialul ‘The Flash’) joaca rolul Markie Cameron. Acestea sunt doar cateva nume care apar in acest film, in timp ce Gary Anthony Williams isi imprumuta vocea personajului Calex.

A doua premiera este de fapt o comedie muzicala produsa in Ungaria denumita „Valami America 3”, si care il are ca regizor pe Gabor Herendi. Este povestea a trei frati aflati dupa gratii ce incearca sa puna in scena in inchisoare un spectacol muzical. In rolurile principale sunt Csaba Pindroch, Gyozo Szabo si Ferenc Hujber si a fost filmat integral la Budapesta. Filmul este ultima parte a unei trilogii incepute in 2002.

A treia premiera a saptamanii este o comedie ce o are in rolul principal pe simpatica Amy Schumer. Tanara joaca rolul lui Renee Bennett, o femeie obisnuita ce se confrunta zilnic cu sentimente de nesiguranta si inadecvare. Intr-o zi insa viata ei se schimba. Renee cade de pe bicicleta, se loveste la cap, iar cand se trezeste incepe sa se creada cea mai frumoasa si capabila femeie din lume. Si de aici apar tot felul de situatii care de care mai amuzante, ca doar vorbim despre Amy Schumer.
Alaturi de actrita nascuta la New York in distributie isi mai fac loc si Michelle Williams, Tom Hopper, Emily Ratajkowski, Lauren Hutton sau Naomi Campbell.
Regizorii peliculei sunt Abby Kohn si Mark Silverstein, cei care au mai lucrat impreuna la „Never been kissed”, „How to be single” sau „The vow”.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...