Noutati :

Dominic Fritz si-a ales reprezentantii in Consiliile de Administratie ale spitalelor din Timisoara

4 februarie, 2021 - 01:53 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: ADMINISTRATIE
0

TIMISOARA. Sase medici din Timisoara au fost alesi de primarul Dominic Fritz pentru a-l reprezenta in consiliile de administratie ale spitalelor din subordinea primariei.

Reprezentanții primarului în consiliile de administrație ale spitalelor vor fi:

La Spitalul Municipal a fost numit dr. Mădălin Margan, absolvent ca șef de promoție al Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara și medic specialist obstetrică-ginecologie. A lucrat ca asistent universitar timp de 6 ani și este calificat în cercetarea clinică, fiind investigator în mai multe studii clinice finanțate din granturi europene. De asemenea, a absolvit studii postuniversitare în managementul spitalelor la Școala Națională de Sănătate Publică și un program executiv de project management al proiectelor în sănătate la Harvard. Dr. Margan a fost și consilier în cancelaria prim-ministrului Dacian Cioloș, unde a acumulat o experiență semnificativă în ceea ce privește politicile de sănătate, managementul sanitar și farmaco-economia.

Membru supleant va fi prof. univ. dr. Simona Drăgan, medic primar medicină internă, specialist cardiolog, șefa secției Recuperare Cardiovasculară a IBCV Timișoara, fost prorector didactic la UMF „Victor Babeș” Timișoara. A fost „visiting professor” la Universitățile Duke, Carolina de Nord și Georgetown, Washington DC, SUA. A fost director sau responsabil de proiect în numeroase proiecte de cercetare naționale si internaționale, precum și în proiecte de dezvoltare instituțională.

În Consiliul de Administrație al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” Timișoara va fi dr. Gabriela Olariu, un reputat medic primar pediatru/neonatolog, doctor în medicină din 2003 și șef de secție Neonatologie în cadrul SCMUT (Maternitatea Odobescu) unde coordonează întreaga activitate medicală, administrativă, de formare profesională din cadrul secției de neonatologie. Formator național în urgențe neonatale, reanimare neonatală și în alăptare. Din 2007 și până în prezent este expert medical în neonatologie în diferite granturi care au avut ca scop formarea profesională în neonatologie.

Membru supleant va fi dr. Nicolae Rădoi, un reputat specialist în cardiologie. Timp de 11 ani a condus Secția de Cardiologie a Spitalului Militar din Timișoara, iar ulterior a ocupat funcțiile de comandant (manager general) și director medical în acest spital. Este deținător al unui Atestat de studii complementare în Cardiologie Intervențională obținut la Universitatea de Medicină din Târgu Mureș și Competență Europeană în Cardiologie Intervențională, acordată de Societatea Europeană de Cardiologie.

La Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentantul primarului va fi prof. dr. Mihai Gafencu, unul dintre cei mai cunoscuți medici din zona de vest a țării. Cu un Masterat în management sanitar, dializă și atestat în ecografie, management și dializă la copil, prof. dr. Gafencu este medic primar pediatru, specialist nefrolog și medic primar de nefrologie pediatrică, coordonatorul Centrului regional de toxicologie și al Laboratorului de dializă de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. De asemenea, el este și profesor universitar la departamentul de pediatrie al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Din 2016 este președintele Organizației Salvați Copiii, fiind, între 2001 și 2015 vicepreședinte și coordonând, de peste 25 de ani, în calitate de președinte, activitatea filialei Timiș.

Supleant îi va fi dr. Octavian Jurma, medic și cercetător specializat pe neuroștiințe, cu studii postuniversitare în SUA, unul dintre fondatorii grupului pentru studiul formal al sistemelor vii, care încearca să găsescă modele matematice și să formalizeze fenomenele biologice și sociale. Pasionat de statistici, dar și de transparența autorităților, analizele sale privind evoluția pandemiei de COVID-19 au devenit un punct de referință pentru mulți, inclusiv pentru presă și autorități.

„Cei șase medici, cu o reputație profesională și etică impecabilă, vor fi reprezentanții mei în Consiliile de administrație ale spitalelor ce țin de Primăria Timișoara. Le mulțumesc că au acceptat propunerile. Prioritatea mea este profesionalizarea administrației publice și obiectivul este ca Timișoara să fie un exemplu. Doar așa putem să oferim serviciile de calitate de care timișorenii au nevoie, cu oameni pricepuți la locurile potrivite. Un criteriu în numirea lor a fost și faptul că nu lucrează în spitalele în care vor fi membri în consilii de administrație. Așa nu doar evităm conflicte de interese, ci și contribuim la o strategie mai coerentă și mai colaborativă pentru infrastructura medicală la Timișoara. Spitalele – și administrația în general- nu pot fi sinecuri pentru politicieni fără nicio legătură cu domeniul de care se ocupă. Lipsa de viziune, de prioritizare a investițiilor, politizarea au produs tragedii precum cea de la Matei Balș. A venit timpul ca profesioniștii să fie la conducere”, a transmis Dominic Fritz.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...