
Modificarea la Legea ANI a fost repinsă, prin vot, joi după amiază, de plenul Senatului.
A adunat doar 55 de voturi pentru şi au fost 28 de abţineri. 29 dintre senatori, cei de la PNL, au refuzat să voteze.
PNL şi USR au cerut ca amendamentul prin care Dominic Fritz şi-ar pierde mandatul de primar la Timişoara să fie scos din legea ANI şi să se voteze proiectul miză de 770 de milioane de euro în PNRR, făr această prevedere.
Şi premierul interimar Ilie Bolojan a venit la şedinţa de plen, pentru a-i ajuta pe colegii de la USR, la dezbateri şi la vot.
Amendamentul prevedea că „persoanele față de care s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflict de interese anterior intrării în vigoare a prezentei legi le încetează de drept funcția sau deminitatea publică ori mandatul la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Între Bolojan şi Daniel Zamfir de la PSD a avut loc un schimb de replici şi acuzaţii, premierul susţinând că amendamentul care îl vizează pe Fritz este neconstituţional.
Șeful grupului senatorilor USR Sorin Sipos a anunțat că proiectul va fi modificat și redepus.
„Astăzi, de fapt, prin faptul că această lege nu a fost aprobată, am salvat aceşti bani, împreună cu colegii, pentru că legea ar fi fost neconstituţională. Mâine, împreună cu colegii de la PNL, vom redepune această lege, fără acel amendament toxic, ilegal, neconstituţional. Săptămâna viitoare vom avea din nou şi este convocată o sesiune extraordinară şi vom da încă o şansă acestei legi”, a spus Şipoş.
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a susţinut joi că în comisia juridică din Senat a trecut un amendament la legea ANI extrem de grav şi neconstituţional, care pune în pericol 800 de milioane de euro din banii PNRR, o nouă sancţiune pentru faptele de incompatibilitate şi conflict de interese întâmplate anterioare intrării în vigoare a legii.
El a acuzat că amendamentul îl vizează pe el, care are un astfel de verdict în instanţă.
Cu amendament sau fără depus la legea ANI, prefectul județului Timiș ar trebui să emită Ordinul de încetare a mandatului de primar înainte de termen împotriva primarului Fritz, în baza Sentintei Civile nr 63/10.02.2026 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr 924/59/2024 (rămasă definitivă).
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Hotul striga hotii !
# doar cu penalii nostri in functii publice
Circ PSDAUR, o să fie plin de el până la viitoarele alegeri. Greață maximă
nici o lege nu are efect retroactiv! ce-i așa de greu de înțeles?
fara penali in functii publice