Doliu in PNL. Primul presedinte al partidului de dupa ’89, Radu Campeanu, a murit

Radu Campeanu, primul presedinte al Partidului National Liberal de dupa caderea regimului comunist, a murit, miercuri seara, la varsta de 94 de ani. Anuntul a fost facut chiar de PNL.

„Anuntam cu mahnire ca seniorul liberal, Radu Campeanu, a incetat astazi din viata. Ramane in inimile noastre ca primul presedinte al partidului dupa 1989, cel care a reinfiintat PNL dupa cumplita perioada comunista si anii petrecuti in inchisoare ca detinut politic. Suntem cu totii alaturi de familia indoliata”, au scris liberalii pe pagina de Facebook al PNL.

Radu Campeanu a detinut functia de presedinte al PNL in perioada 1990-1993. A fost sef al Tineretului Liberal inainte de cel de-Al Doilea Razboi Mondial, iar dupa incheierea razboiului a participat la manifestarile anti-comuniste din perioada 24-28 gebruarie 1945. Trei ani mai tarziu a fost arestat si a petrecut mai multi ani in inchisorile comuniste.

Dupa eliberare, a emigrat in Franta, iar in 1990 a revenit in tara, unde a participat la reintemeierea PNL, fiind ales si senator in legislatura 1990-1992.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.