S-a dat alarma in vestul tarii, unde un barbat, sotia lui si cei doi copii au fost dati disparuti in Parcul Național Retezat.
CITESTE SI: Ratacit si speriat. Copil de 5 ani gasit de politistii locali, printre masini, pe un bulevard din Timisoara
Mama barbatului a fost cea care a dat alarma joi dupa pranz. Femeia spune ca fiul, nora și cei doi nepoți, de 3, respectiv 8 ani, au plecat pe munte în Retezat marți, iar din acea zi nu mai știe nimic de ei.
Polițiști, jandarmi montani, salvamontiști, dar și voluntari au început căutările celor patru. Echipele au găsit deocamdată doar mașina familiei.
„Potrivit informațiilor transmise, aceștia s-ar fi deplasat, începând cu data de 29 iulie 2025, în zona montană Poiana Pelegii (Parcul Național Retezat) fără a mai putea fi contactați de familie.
Ca urmare a sesizării, au fost constituite de urgență echipe de căutare formate din polițiști, jandarmi montani, salvamontiști și voluntari, care s-au deplasat în zonă. În cadrul acțiunii, a fost identificat autoturismul cu care familia s-ar fi deplasat, parcat în apropierea unui traseu montan din zona Poiana Pelegii.
Până la acest moment, persoanele nu au fost identificate, iar activitățile de căutare sunt în plină desfășurare, în condiții dificile din cauza terenului accidentat și a zonei izolate„, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
UPDATE: Familia dată dispărută în Retezat a fost găsită în siguranță de echipele de căutare.
„În urmă cu puțin timp, echipele de căutare formate din polițiști, jandarmi montani, salvamontiști și voluntari au reușit să identifice cele patru persoane din București, date dispărute în zona montană Poiana Pelegii, județul Hunedoara.
Familia – formată din doi adulți și doi minori, dată în căutare după ce, începând cu data de 29 iulie, nu a mai putut fi contactată – a fost găsită în timp ce se întorcea către zona de campare, unde își lăsase autoturismul.
Persoanele se află într-o stare bună de sănătate, nefiind necesară intervenția echipajelor medicale.„, transmite IPJ Hunedoara.
Pareri
Bun dar ce cautau atunci acolo, probabil si neechipati adecvat si nepregatiti si si cu doi copi’i, unul mic si unul inca aproape tot mic? Iresponsabilii s’au mai si’nmultit deja din pacate.