DNA cere Parlamentului European ridicarea imunitatii lui Adrian Severin

DNA a cerut Parlamentului European ridicarea imunitatii europarlamentarului Adrian Severin.

Directia Nationala Anticoruptie a trimis ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, solicitarea de ridicare a imunitatii parlamentare in cauza referitoare la Adrian Severin, membru al Parlamentului European, fata de care exista suspiciunea de savarsire a infractiunilor de luare de mita si trafic de influenta, in vederea transmiterii acestei solicitari presedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek.

Potrivit comunicatului DNA, solicitarea a fost facuta in baza art. 9 din capitolul III al Protocolului Uniunii privind privilegiile si imunitatile Uniunii Europene si articolelor 6 si 7 din Regulamentul de procedura al Parlamentului European, ridicarea imunitatii parlamentare fiind o conditie prealabila efectuarii investigatiei penale in cadrul procesual legal.

Reporterii de la Sunday Times au inregistrat o discutie cu europarlamentarul PSD Adrian Severin, in biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio in care eurodeputatul vorbeste despre demersurile facute pentru introducerea unui amendament la o directiva europeana.

Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a anuntat inca de saptamana trecuta ca a transmis OLAF datele digitale oferite de jurnalistii britanici si a precizat ca va permite desfasurarea unei „anchete administrative”, cu conditia ca imunitatea celor implicati sa fie respectata.

El a adaugat ca PE va coopera deplin cu autoritatile nationale – oferindu-le inclusiv acces in birourile europarlamentarilor si la calculatoarele lor – „dupa ce imunitatea va fi ridicata”.

„Ridicarea imunitatii in cazul domnului Severin ar fi solicitata numai in cazul in care s-ar impune masura perchezitiei, retinerii sau arestarii. Pentru orice fel de acte procedurale, ea nu se impune, pentru ca se aplica procedura stabilita la nivel national.

Nu exista o procedura europeana, regulamentele UE stabilesc ca mecanismele de imunitati se ghideaza dupa procedura aplicabila in tara de origine. Iar in Romania pentru membri ai Parlamentului se impune ridicarea imunitatii numai in conditiile de mai sus”, a declarat, saptamana trecuta, pentru Ziare.com, purtatorul de cuvant al DNA, Livia Saplacan.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.