Distinctie prestigioasa pentru un cadru didactic al UPT la EDEN 2025 Annual Conference

Dr.ing. Diana Andone, directorul Departamentului de ID/IFR și Educație digital, și conf.dr.ing. Vlad Mihăescu au reprezentat Universitatea Politehnica Timișoara la Conferința Anuală EDEN Digital Learning Europe 2025, desfășurată la Bologna, Italia. Având tema „Shaping the Future of Education in the Age of AI”, evenimentul a reunit peste 300 de delegați din peste 150 de instituții și peste 40 de țări.

Conf.dr.ing. Vlad Mihăescu, din cadrul Departamentului ID/IFR și Educație Digitală al UPT, a fost distins cu prestigiosul premiu EDEN Senior Fellow Award. Distincția, înmânată de prof. Wim Van Petegem, președintele EDEN DLE, reprezintă unul din cele mai prestigioase premii anuale ale comunității EDEN și recunoaște contribuțiile sale semnificative la dezvoltarea e-learning-ului în Europa și angajamentul față de progresul EDEN, alăturându-l unui grup select de experți la nivel mondial. Conf.dr.ing. Vlad Mihăescu este vicepreședinte al Senatului UPT și membru al Consiliului de Conducere EDEN.

„A mă alătura grupului foarte select de aproximativ 50 de experți din întreaga lume care au primit această distincție în ultimii 20 de ani nu este doar o mare onoare, ci și o responsabilitate profundă pentru viitor — mai sunt multe de făcut și mă angajez să continui această muncă importantă pentru EDEN, reprezentând cu responsabilitate Universitatea Politehnica Timișoara în cadrul organizației”, a declarat conf.dr.ing. Vlad Mihăescu, vicepreședinte al Senatului UPT.

De-a lungul celor 3 zile de conferință,  dr. ing. Diana Andone și conf.dr.ing. Vlad Mihăescu au susținut o serie de prezentări, aducând în prim-plan expertiza și rezultatele proiectelor în care UPT este partener. Dr. Diana Andone a prezentat rezultatele proiectului Erasmus+ LECTURE, cu lucrarea Bridging the Competency Gap in Ukrainian Teacher Training: Developing a Skills Toolbox for Future Educators și ale proiectului Talk Tech, o inițiativă de succes desfășurată de mai bine de 15 ani, prin lucrarea Enhancing Skills, Transforming Worlds: Personalized Learning and Global Learning with the TalkTech Project. Ea a co-organizat și Action Lab: Shaping the Future of Teacher Training: Digitalization and Inclusion in Secondary Education, prezentând rezultatele proiectului Accelerate Future HEI.

Conf.dr.ing. Vlad Mihăescu a co-organizat Action Lab EDEN NAP: Building Community Amongst Digital Education Academics and Practitioners și a moderat sesiunea plenară The Bologna Process Reimagined: Equity, Quality, and Innovation in the AI Era – discuție dedicată celei de-a 25-a aniversări a Procesului Bologna, celebrată în iunie 2024.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.