Noutati :

Un director din Timisoara a vrut sa ia masina din banii de chirie pe spatiile din scoli. Primarul Ciuhandu: Bunul nu e la dispozitia lui

10 mai, 2011 - 06:24 PM
Autor: Roxana Deaconescu      
Categorie: ADMINISTRATIE
1

TIMISOARA. Discutii aprinse la primarie. Alesii s-au contrat pe banii de chirie de la unele spatii disponibile din incinta unitatilor de invatamant preuniversitar de stat.

Proiectul a fost propus de primarul Gheorghe Ciuhandu, care a declarat cu ceva timp in urma ca unii directori de scoli vor sa cumpere laptopuri si masini de teren din banii respectivi, asa ca a inaintat un proiect prin care banii proveniti din chirii sa fie gestionati de Directia Economica din cadrul municipalitatii.

„Una din scoli isi propunea sa cumpere Logan. Nu este corect. S-a inteles ca primaria vrea sa inchirieze spatiile. Nu! Ele se inchiriaza deja, noi am propus sa gestionam banii”, a declarat viceprimarul Adrian Orza.

Cu cateva discutii in contradictoriu, proiectul a trecut totusi de Consiliul Local. Dar nu inainte de a izbucni primarul.

„Daca fac venituri folosind spatiul primariei in conditiile in care ei au datorii de milioane de lei la Colterm, atunci mi se pare normal sa fie gestionati de Directia Economica. La unele licee platim 220 de lei, per cap de elev pe an, iar la unele cate 5.000 de lei per cap de elev pe an. Sunt scoli generale unde cheltuim mai putin, iar altele unde folosim mai mult”, le-a spus Gheorghe Ciuhandu consilierilor locali.

Petru Ehegartner, consilier local PNL, a propus ca o parte din bani sa fie dati directorilor de scoli, ca acestia din urma sa decida ce fac cu ei. Ehegartner a precizat ca unii directori au nevoie de bani pentru produse de curatenie si alte consumabile, insa nu a venit cu un amendament pentru proiectul de hotarare.

In replica, primarul Gheorghe Ciuhandu a spus ca „directorii trebuie sa inteleaga, ca buni manageri, ca bunul nu e la dispozitia lor, ci la dispozitia proprietarului!”.

Banii vor fi folositi „Exclusiv” pentru capitolul invatamant din bugetul local, au decis astazi alesii municipali.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

Pareri

  1. Este normal sa se bata pentru directori de scoli,pentru ca si nevasta lui este directoare. Nu sunt satuli cat au mai vreau.