Noutati :

Dezvaluim surpriza lui Nicolae Robu din intersectia de la Marasti. Ce va ‘rasari’ in mijlocul sensului giratoriu si ce se intampla in piateta dinspre Spitalul Municipal Timisoara

12 septembrie, 2018 - 04:23 PM
Autor: Bianca Dichis      
Categorie: ADMINISTRATIE
10

TIMISOARA. Dupa ce in prima zi de scoala s-a redeschis traficul rutier in intersectia din Piata Marasti, acum muncitorii lucreaza la amenajarea spatiului verde din interiorul sensului giratoriu, dar si la reabilitarea piatetei din lateralul intersectiei, inspre Spitalul Municipal.

CITESTE SI: Primul Festival de Stiinta in aer liber pentru copii si tineri la Timisoara. Se vor face experimente in Piata Libertatii

Primarul Nicolae Robu anunta o adevarata surpriza pentru timisoreni, zilele trecute, sustinand ca o va dezvalui ceva mai tarziu, cand va prinde cu adevarat contur.

Harta Cetatii Timisoara, din trandafiri

Surse opiniatimisoarei.ro, bine conspirate in sanul municipalitatii, insa ne-au spulberat misterul:  In centrul sensului giratoriu va fi construita, din trandafiri,  harta cetatii Timisoarei, iar de jur imprejurul ei vor fi montate rulouri de gazon.

Primarul Nicolae Robu s-a vazut nevoit sa confirme informatia pentru opiniatimisoarei.ro.

„Am vrut sa fie o surpriza, sa nu spunem nimic pana nu-i gata. Va fi harta cetatii. O sa fie un aranjament frumos si in piateta, dar nu e stabilit nimic. Se lucreaza la sistemul de irigatii, statuia de acolo o s-o iluminam, o sa o punem in valoare, pentru ca multa lume nici n-a observat-o”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Nicolae Robu, primarul Timisoarei.

In sensul giratoriu din Marasti e forfota mare. Muncitorii fac ultimele pregatiri pentru a planta un „covor” de trandafiri.

„In acest moment instalam sistemul de irigare prin aspersie, unde vin puse gazonul si trandafirii. Pe margine va veni gazon rulat si in mijloc vor fi trandafiri polianta si floribunda. La statuie se va instala de asemenea sistemul de udare, se completeaza cu pamant si se planteaza arbusti”, a spus pentru opiniatimisoarei.ro  Andrei Dragila, directorul Horticultura.

Sistemul de irigare va fi unul modern. Udarea gazonului va fi asigurata cu aspersoare, iar pentru trandafiri irigarea se va asigura prin picurare.

In plus, mai este de lucru in intreaga zona care margineste intersectia din Piata Marasti. Pe strada Alexandru Ioan Cuza, care margineste Parcul Botanic, vor fi montate banci si gazon, iar de-a lungul aliniamentului se vor planta mai multi arbori.

Sursa foto: Eye in the sky



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 10comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. puneti si o macheta cu masina nenorocitului de la horticultura in mijloc sau ii lasati loc de parcare acolo special pentru dansul ?

  2. Binoclurile ca sa vedem harta din trandafiri de la 15m distanta le aducem noi sau sunt oferite de primarie?

    • Pentru postacii PSD se primesc odată cu solda de postac de la casieria CIUMEI ROSII
      😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂 ,,inteligentule „

  3. O statuie impunatoare sau o poarta de intrare in cetate! Ceva care se vede de la distanta si de pe trotuar trebuia facut acolo. Nu va sti nimeni ce-i acolo, intre trandafiri.
    Aici ati dat cu batul in balta, rau de tot.
    Robu, trebuie sa te gandesti la estetica Timisoarei, trebuie sa o imbunatatesti, nu sa o diminuezi. Mai gandeste-te! Oamenii de azi apreciaza estetica la fel de mult ca functionalitatea, chiar mai mult.

  4. …muncitorii sa termine asfaltatul parcarilor de pe Oituz intai si sa se adune mizeriile de cabluri lasate si sa se faca lumina stradala !!!

    • si sa termine trotuarul pe a. i. cuza

  5. Sunt curioasa CINE din PMT are asemenea initiative, si DE CE nu cere parerea unui sau a unor ARHITECTI PEISAGISTI care au o cu totul alta viziune spatiala. Exista sculpturi verzi, peste tot, pe diverse teme, dar trebuie sa ai gradinari talentati si care sa puna suflet in ceea ce fac.

  6. Un……Semafor

  7. Daca este ceva temporar, gazon ar fi suficient(trandafirii o sa fie plini de buruieni in maxim 8-10 luni). asta pentru ca sau facut demersuri pentru ceva fantana arteziana acolo din cele spuse nu de mult.De lucru mai este suficient pana la vara, ca acusi ne prind ploile/zapezile poate se indreapta si acel stalp montat stramb care arata ca acusi cade(nu stiu daca este necesar de mentionat care este ca este vizbil de la viaduct , fiind ultimul stalp de pe a. i. Cuza spre Marasti).inainte sa se puna aceste banci pe a i Cuza ar fi bine sa priviti cam ce mizerie este imprejurul acestor banci de cealalta parte a gardului si vedeti daca doriti sa fie la fel de mizerabil si de partea aceasta, mai bine se pun mai multe in parcul botanic sau chiar si in sensul giratoriu daca tot trebuie puse aceste banci undeva 🙂

  8. Cu vreo doua luni in urma dl Robu sustinea ca va instala o poarta in interiorul sensului „sagetoriu”, nu mai stiu despre ce poarta era vorba ca nu gasesc articolul. Cred ca trebuia pus pamantul in forma de colina nu inalta, apoi sapate trepte in care sa fie plantate sirurile de trandafiri si alte flori care sa fie vizibile din cele patru puncte cardinale iar in mijloc eu as fi construit un cub care sa aiba pe fiecare latura harta orasului pe care sa o descifrezi fara binoclu. Oricum, este frumos si asa. Acum chiar imi place zona si dovedeste ca orasul nostru continua sa se innoiasca.