Noutati :

Descinderi la depozitele en gros de la marginea Timisoarei, in Freidorf. Inspectorii cu ochii pe evaziunea fiscala

20 aprilie, 2011 - 10:19 AM
Autor: Milena Cernescu      
Categorie: EVENIMENT
0

TIMISOARA. Razie de proportii in cartierul Freidorf, la depozitele de pe strada Polona in aceasta dimineata!

200 de  politisti, comisari de la Garda Financiara, inspectori de la Protectia Consumatorului, de la DSP si de la Inspectoratul Teritorial de Munca ii iau la intrebari pe comerciantii de fructe si legume, produse alimentare si electrocasnice si aparatura electronica din zona.

Sunt verificate documentele marfurilor, actele de provenienta, autorizatiile, cantarele, termenele de valabilitate, contractele de munca. Toate masinile sunt de asemenea controlate. Este vorba de microbuze si camioane cu marfa. Oamenii legii verifica incarcaturile si actele insotitoare.

UPDATE: Au fost controlate peste 30 de societati comerciale care isi desfasurau activitatea in locatia respectiva, fiind aplicate 36 de sanctiuni contraventionale in valoare de aproximativ 300.000 de lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri (produse alimentare si nealimentare) in valoare de 24.570 de lei.

La o societate comerciala, in urma controlului de specialitate efectuat de reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca Timis a fost aplicata o sanctiune contraventionala cu amenda in valoare de 100.000 de lei.

Reprezentantii unei societati comerciale au fost sanctionati de comisarii Garzii Financiare cu amenda in valoare de 33.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Codului Fiscal, totodata fiind dispusa si suspendarea activitatii societatii respective si confiscarea sumei de 960 de lei in numerar.
De asemenea inspectorii din cadrul Directiei de Sanatate Publica Timis au aplicat reprezentantilor aceleiasi societati comerciale o amenda in valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea normelor legale de igiena si sanatate publica.

Astfel de actiuni vor continua si in perioada urmatoare.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor