
TIMIS. Percheziții ale polițiștilor în trei localități din Timiș, la persoane bănuite de braconaj.
Ancheta a început încă din luna ianuarie, iar polițiștii au adunat probe. Oamenii legii au descins joi în locuințele a trei bărbați la Sârbova, Sacoșu Mare și Silagiu, unde au găsit arme, cartușe, carne de vânat, dar și produse procesate din carne.
Doi dintre suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști.
“Din cercetările efectuate în perioada ianuarie – aprilie 2026 a reieșit că trei bărbați, în vârstă de 30, 39 și 41 de ani, ar fi desfășurat activități de braconaj cinegetic, fiind bănuiți totodată de deținerea și utilizarea ilegală de arme și muniții, precum și de deținerea și valorificarea unor produse provenite din vânat.
În urma perchezițiilor efectuate în localitățile Sârbova, Sacoșu Mare și Silagiu, polițiștii au descoperit și ridicat o armă letală tip carabină calibru 30.06, deținută ilegal, un pistol letal prevăzut cu încărcător în care se afla un cartuș cu glonț nepercutat, aproximativ 60 de cartușe de diferite calibre deținute fără drept, un dispozitiv de reducere a zgomotului pentru armă, precum și componente și materiale destinate confecționării muniției, respectiv tuburi de cartușe, capse, praf de pușcă, bile metalice și dispozitive de sertizat și dezertizat.
Totodată, au fost identificate și ridicate peste 25 de kilograme de carne susceptibilă a proveni din vânat, precum și produse procesate din carne de vânat, precum salam, carne congelată și alte preparate.
La data de 30 aprilie 2026, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj – Postul de Poliție Racovița, sub coordonarea procurorului din cadrul unității de parchet competente, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbați de 30 și 39 de ani, bănuiți de comiterea faptelor“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected], pe FB sau pe contul nostru de Instagram!
Pareri
Foarte bine. Bravo!