Descinderi in sectiile de politie! Peste 30 de agenti sunt suspectati ca au luat mita

Culmea raziei s-a inregistrat chiar in prima luna a anului 2012 in Romania, dupa ce ofiterii Directiei Anticoruptie au deschis chiar in… sectiile de politie din Bucuresti. Mai bine de 30 de agenti sunt suspectati ca au luat mita.

Ofiterii DGA au descins, marti dimineata, la locuintele a zeci de politisti din Bucuresti, precum si la Sectiile 1 si 3 Politie unde lucreza acestia, agentii fiind suspectati de luare de mita.

Ancheta vizeaza, cel mai probabil 32 de agenti de la Sectiile 1 si 3 Politie din Bucuresti, potrivit surselor citate.

Cei 32 de agenti de politie, majoritatea de la ordine publica, care aveau competente si pe linie rutiera, sunt suspectati ca au luat mita de la soferi prinsi in trafic fara ITP valabil. In aceste cazuri, au spus sursele NewsIn, politistii negociau cu soferul, care, daca era dispus sa ii plateasca o anumita suma agentului, scapa cu o amenda pentru o abatere de cele mai multe ori inexista, desi sanctiunea pentru lipsa avizului ITP este ridicarea placutelor de inmatriculare si imposibilitatea de a mai circula.

De asemenea, agentii sunt suspectati ca, in unele cazuri, desi constatau abateri pe linie de ordine publica, solicitau sume de bani pentru a nu aplica amenzi. De asemenea, acestia sunt suspectati ca ar fi perceput taxe de protectie de la prostituate.

BANCURI REALE CU POLITISTI: Cum s-au amendat intre ei pentru nepurtarea centurii

Anchetatorii au inceput cercetarile in acest caz in urma cu mai multe luni, dupa ce a primit informatii de la conducerea Politiei Capitalei si de la IGPR. Cei 32 de politisti au fost monitorizati timp de mai multe luni. Ofiterii DGA au avut infiltrati agenti sub acoperire pentru a proba activitatile ilicite ale agentilor bucuresteni, au spus sursele NewsIn.

Actiunea demarata marti dimineata este coordonata de directorul general al DGA, chestorul Jenica Arion. Ofiterii DGA au desfasurat aceasta ancheta in colaborare cu procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.

Primii politisti dusi la DGA

Ofiterii DGA au ridicat, marti dimineata, la ora transmiterii acestei stiri, primii politisti vizati de descinderile care au avut loc la Sectiile 1 si 3 Politie, care au fost adusi la sediul central al Directiei Generale Anticoruptie, pentru audieri.

De altfel, toti agentii suspectati de luare de mita vor fi dusi, in urma perchezitiilor, la sediul DGA. Ei vor fi prezentati judecatorilor cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.