TIMISOARA. Prezentatorul de televiziune, Dan Negru, a revenit în vizită, acasă, la Timișoara și nu a putut să nu observe buruienile din Parcul Central. Recent, Primăria Timișoara anunța că va tăia buruienile mai rar ”pentru protejarea solului și biodiversității”.
”Uite buruienile mari din Viena Mică, Așa arată buruienile din centrul Timișoarei, Mica Vienă (…) Ce e mare scofală să tunzi iarba primăvara? Vrem o țară ca afară, asa e, dar înainte de asta să învățăm să tundem iarba ca afară”, a spus Dan Negru, făcând o comparație cu parcurile din Viena.
Municipalitatea a transmis că buruienile vor crește mai mari prin parcuri și spații verzi, pentru că vor fi cosite mai rar și asta pentru că e mai bine pentru ‘polenizatori, păsări și sol‘.
„Primăria Municipiului Timișoara adoptă măsuri pentru protejarea solului și biodiversității printr-o gestionare responsabilă a cositului ierbii. Astfel, societățile de întreținere a spațiilor verzi vor aplica o cosire mozaicată – pe bucăți, și vor extinde perioada dintre intervenții în aceeași zonă pentru a sprijini polenizatorii, păsările și solul”, ne anunță administrația Fritz.
Reprezentanții primăriei adaugă că așa va fi menținut ‘un echilibru între aspectul estetic și mediul înconjurător sănătos‘. Vin și cu o explicație… științifică.
„Iarba mai înaltă dezvoltă rădăcini puternice, reține mai bine apă și previne compactarea terenului. Florile spontane, precum păpădia și trifoiul, oferă hrană polenizatorilor, iar iarba mai înaltă creează un habitat sigur pentru fauna locală. Prezența insectelor înseamnă o sursă mai mare de hrană pentru păsări și menține populația acestora în mediul urban. Odată cosită, materia organică suplimentară îmbogățește solul și reduce riscul de eroziune
Această strategie aduce și alte beneficii: consum redus de combustibil și mai puține emisii de carbon. În plus, vegetația mai înaltă reduce necesarul de udare prin menținerea umidității, generează mai multă umbră la sol și ajută la reglarea temperaturii în oraș. Totodată, vegetația mai variată îmbunătățește estetică orașului”, se arată în comunicatul municipalității.
Pareri
Ce naiba postați toate frustrările asa zisei vedete???
Chiar nu interesează pe nimeni ce zice tipul!!!
De parca ar fi vreo personalitate…
Tu care ești crescut la Bobda îți dai cu părerea despre Timișoara?
Orașul trebuie sa fie pentru oameni și pădurea pentru animale. Ce câștigăm noi, oamenii dacă aducem pădurea în oraș si ce câștiga animalele dacă ducem orașul în pădure asa cum se aude ca se dorește amenajarea Pădurii Verzi ? Doar ca să fie altfel ? Pentru ca sa fie altfel s-au pavat străzile din orașe, pentru ca sa fie altfel s-au conceput arhitecturi frumoase pentru clădiri. Și ce biodiversitate dorim sa avem în oraș după ce se stropește pentru țânțari cu substanțe care omoară totul ? Este un nonsens sa lași iarba sa crească și sa nu (mai) ai nici măcar vrăbii în oraș. Doar ciorile au rezistat în oraș și proliferează din plin în arborii înalți de lângă Politehnica. Cui ii place gainațul de cioara care apare când îți lași mașina pe Mihai Viteazul ?
Dacă are grijă de polenizatori poate va lasă și fertilizatorii naturali să își facă treburile prin parcuri ca să fie eco până la capăt. Nu mai crede nimeni scuzele maestrului Fritz care s-a dovedit un incompetent de mare clasă.
Si uite asa ati reusit sa aflati ca primarul nostru are studii in domeniul biologic ca atunci cand l-au intrebat la candidatura nu prea au fost prezentate,pacat ca nu mentioneaza si pe alti ca mari specialisti din primarie nu ia mentionat banui ca sant si din PSD,PNL,AUR ca doar si ei sant in consiliul de administratie al primariei egoist mai este si D-i Fritz al nostru ,cand mai are timp si de odihna ca mereu este pe la Bucuresti si daca pleaca Nicusor te pomenesti ca astia smecheri o sa ni-l fure vai vai ce ne facem dragi timisoreni …..!!!! Daca pleaca o sa tinem doliu sau chef ca uni zic ca i-ar place o functie pe la U.E. Oricum ar fi este clar este pe duca…..ducase…..!!!!!!
În anul cand Timișoara a fost Capitala Culturii Europene v-au mancat țânțarii și și-au batut joc de oraș atrăgând turiști mai puțini decât Râmnicu Vâlcea! Orașul este într-o mizerie de nedescris iar usr-iștii devin dea dreptul agresivi față de orcine care nu îl anulează pe cur’cubelul Samuie’l.
Acum am o întrebare, oare ce diferență este între călinopitecii lui Georgescu și cur’cubeii lui Samuie’l??
Zic sa nu amestecam:
1)”Cine spune”
cu
2)”De ce spune”
cu
3)”Cat adevar e in CE spune”
Prostocratia se plateste!🤡🤡
Ce știe el despre ecologia urbană? Îi place să se bage în seamă pe subiecte ce-l depășesc!
Toti spalatii pe creier care vor sa salveze planeta, sar de cur in sus cand se face asta aproape de ei.. Ei au impresia ca planeta e un fel de mall.. Se sperie de un fir de iarba..Explicatia pentru lasarea ierbii mai mari e simpla: e seceta.. iarba mentine umiditatea.. daca o tai scurt si des se usuca si se face praf..
Are dreptate omul Dan Negru,in afara de economia de combustibil și emisii, nu e nimic bun.Ne vom umple de țânțari ,căpușe și șerpi. Care estetica e îmbunătățita???
Ați înnebunit cu toții.
Ați transformat Timișoara din orașul florilor în orașul buruienilor.
RUSINE ?!!
Iar cabotinul asta semidoct, face acum pe marele moralist, intelectual si intelepciunea intruchipata.
Posibil sa fi uitat ca si-a facut cariera in curtea unui fost securist prezentand emisiuni pentru populatia cu iq negativ.
S-a trezit vorbind propagandistul estului, jucaria varanului
Bălăriile alea sunt rezultatul competenței actualului primar, care mai nou stă pe la capitală și e preocupat de șefia UsSR.
Timișoara a ajuns în plan secund.
E bine totuși că mai există proști în Timișoara care-l votează.
Sau ANALFABET?! nu stii sa vitesti sau nu intelegi ce scrie in comunicatul PMT?
Se vede că n-ai mai iesit din țară de ani buni. Doar pin la Bulgari
Nu-mi este simpatic Dan Negru care s-a îmbogățit din munca cinstită dealtfel la varan, dar este foarte interesant cum un gunoi ca tine vrea să ne explice cum este în Europa aia a verzilor care au pus Germania și Austria pe butuci, etichetându-l analfabet pe un om care își spune parerea !
Rog redacția să-mi cenzureze comentariul ca deobicei!
Bai USR-istule 🤡😁🤡, tot ce e pe afara e bun? Astia mint cum o faceau comunistii ca salamul cu soia e sanatos. Nu mai cheltuie bani si baga vrajeli care tin la prostoboi 🤡😁🤡 ca tine.
Du-te cu cercul, cleiule 🤡😁🤡
Basti, ma, si semneaza-te „Putzopalmis” ca asta esti, un trist penibil.
Pe același principiu merge și Viena. Și acolo parcurile și spațiile verzi sunt lăsate „in voia sorții”.
De la ei a pornit această modă și o preiau tot mai multe orașe europene.
Dar ce să știe săracul Dan! A rămas în urmă cu noutățile!
Până la urmă, Dane, în privința asta avem „o țară ca afară”! 😋😉.
Totuși, este interesantă ideea asta de „câmp cu flori”!
Of Of Of ??? Nu inteleg de ea emiti informatii false ??? Aseara m-am intors din Viena, am stat 5 zile, am vizitat si parcurile arata impecabil, gazon tuns, curatenie exemplara, flori, etc. Vezi tu asa ceva in TM ???
Jojo!!!
Coincidenta este că și eu m-am întors ieri din Viena după 7 zile și merg acolo anual, câteodată de mai multe ori, pentru că majoritatea familiei mele locuiește acolo.
Da, iarba este tunsa in parcurile arhicunoscute care se afla in punctele turistice foarte importante, dar in restul Vienei (parcuri de cartier sau spatii verzi stradale) se practică chestia asta. Oficialitățile locale au venit cu ideea asta pentru chestii legate de mediu, polenizare, flori sălbatice, etc etc.
Într-adevăr nu trebuia lăsată iarba să crească de 1/2 metru, ca la noi.
Ex.- chiar parcul ce înconjoară VOTIVKIRCHE este cu iarba mai mare cu păpădii și alte floricele, care se afla destul de aproape de primărie.
Repet: nu trebuia lăsată iarba să crească atât de mult.
Dar acest principiu îl practică tot mai multe orașe din Germania, Franța, Austria etc. Vor să atragă și alte viețuitoare în oraș în afara de ciori.
+1
Recomand video lui Faiar despre Dan
Arata horror orasul cu toate buruienile astea, arata atat de neingrijit 🙁 pe langa ca nu se taie iarba, cea de mult taiata este lasata sa putrezeasca acolo unde emana un miros oribil! Sper sa terminam cu golania asta si apucativa odata de intretinerea orasului ca sunteti penibili!! Sunt votant Fritz, dar cred ca pt ultima data!
Prima etapă după o greșeală este să o recunoști. Acum măcar realizezi că maestrul Fritz este un extremist eco-marxist care execută întocmai ordinele ideologice de la Bruxelles și face experimente pe noi. Că buruienile n-o vor mai lăsa iarba să crească, bănuiesc ca nici asta nu se pune…
DAN NEGRU SI-A LUAT SAPCĂ SI OCHELARI DE SOARE CREZAND CA OAMENII NU IL RECUNOSC🤣🤣🤣
Ciudat cum „nu te interesează”, dar ai găsit timp să scrii trei rânduri despre asta 😉 Uneori, lumea nu zice nimic valoros, dar reacțiile celor deranjați spun tot. Mulțumim pentru confirmare. 😊
nu sun fan Negru, dar cred ca voi nu vedeti padurea de pomi ?! Voi chiar nu realizati ca Primaria Timisoara nu mai face NIMIC ???? Voi nu vedeti ca orasul e plin de gunoaie, murdar, plin de gropi ? Iar acum mai nou, nici macar iarba nu o taie si ne napadesc buruienile si serpii ??? Sunteti mai impliniti sa faceti hate ? Omu nu a facut altceva decat sa constate ca Timisoara este neingrijita si murdara, pt ca niste incompetenti asa au decis. De ce sa mai cheltuie bani pe taiatul ierbii sau pe asfaltari, cand isi pot marii salariile din acelasi buget platit de prosti ?
Bah, dar nu ne lasa asta odată! A crescut iarba si buruiana dupa ploaie. Dan Negru observa. Posteaza. Da un twist ca sa se creada activist. Gata. Buna treaba. Oprim la ruina de pe Torontalului si mai facem si acolo un post. Tot cu twist. Tot activist. Dupa care mergem in parc sa urlăm la niste studenti care primesc diplome. Sunt de la PSD profesorii care l-au invitat(pe bani) . La aia le place cand o dai cu twist. La altii.
Mai papagalule, vezi-ti de treaba acolo la mitici ca in Timisoara ne gospodarim noi singuri si nu avem nevoie de parerile tale de expatriat.
Un contribuabil are perfectă dreptate! Cei don Primarie TM chiar nu gospodărrsc bine orașul deloc! Iarba e mare in toate parcurile, inclusiv Parcul Copiilor ,de inde am facut cale întoarsă cu copilul pt ca ne temeam de căpușe. E iarba mare si pe malurile Begai. O fi mai bine pt ecosistem, dar nu e prea sigur pt noi, si categoric este de inestetic, cu aspect neîngrijit, ca si cum….nimanui nu ii pasa cum arată orașul nostru, care era candva unul dintre cele mai frumoase. Cu asa administratie, Banatul nu mai e fruncea….
Du-te la Motru și latră,că sigur nu ai buletin de Timișoara,Dan alb negru.
Dănuț e mitic cu acte. Nu îmi aduc aminte să fi zis că îi placă ceva din Timișoara. O fi el vedetă tv, dar ca om e mic, foarte mic.
O fi Dănuț mitic, dar tu cu siguranță esti spart ca un ciur de cernut nisipul !
asta e un imbecil
Nu imi place si nu mi-a placut niciodata de Dan Negru…insa imi pare ca subiectul este diferit. Sincer, nu am fost in parcul de care se face vorbire insa daca e adevarat ca iarba e atat de netunsa atunci Primaria Timisoara si noi toti avem o problema mare. Restul sunt mizerii politice, atat pro cat si contra…
Reacțiile din comentariu nu arată decât faptul că lumea renunță la discuția problemei puse de către Dan Negru prin atac la persoană. Adică argument împotriva omului ci nu ideii.
E păcat că la atât ajungem să ne reducem, atunci când argumentele nu ajută.
Nu trebuie să călătorești prea de parte ca să vezi spații verzi bine întreținute.
Avem în oraș ceea ce se numește Parc Botanic. Acel parc nu e nimic altceva decât un parc padurice cu flora regională. Parcul Civic, reabilitat cu peste un milion de euro… arată la fel de rau că înainte de reabilitare. Parcul Rozelor fără trandafiri iar exemplele pot continua.
Eu zic să nu ne uităm la cine spune, ci ce spune.
Foarte interesant ca nici el, nici dumneata n-ati observat Parcul Justitei, aka poiana cu lalele. Presupun ca daca n-ati gasit din prima ceva de atacat ati mai cautat. Ce sa-i faci, fiecare are nevoie de un hobby.
Perfect adevărat!
Dan Negru este incontestabil un realizator de televiziune de succes de mai bine de 30 de ani.
Care promovează orașul natal ! Orașul, nu pe cei care îl conduc vremelnic. Și care iau decizii anapoda, doar pentru a-și justifica neputinta sau pentru a da bine în fata maimarilor europeni !
Cei care au postat anterior sunt niște nulități care s-au trezit sa își dea cu parerea, confundand simțul civic cu disciplina de partid. Și care habar nu au în ce lume traiesc. Nu au copii pe care sa ii plimbe prin parcuri, au doar mașini de ultima generație sau motociclete cu care defilează pe bulevardele orașului spre indignarea
contribuabililor.
Biet oraș al florilor de altădată, pe ce mâini ai nimerit?
Bravo Dan Negru !
Pot sa înțeleg ca e neobișnuit sa vedem iarba necosita,dar nu suntem singurul oraș care a ales să tundă iarba mai rar. Este un sistem aplicat și în alte țări ,iar explicația a fost oferită de administrație…
De faptul ca iarba mai lunga favorizeaza capusele ai auzit, bah, spalata pe creier?
@geotmgorj: căpușele sunt de obicei aduse de oi ca tine…
Ba negrule, da nu mai bine stai tu la bucale acolo daca Timisoara e asa urata?!
25.04.2025 : Fritz a dat dispozitie si se tunde iarba. Molnavul Bintal : taci si inghite. Nu stii sa faci nimic altceva. A fi USR-ist inseamna sa fii fara principii , sa fii sluga, sa se slobozeasca toti pe tine. Esti doar o unealta de propaganda. Esti o mizerie.
Plin de postaci uSr-isti pe aici. Marș în bula voastră pe debanat. Lăsați oamenii să-și spună părerile!
Mergeți și spuneți-vă părerile la antene și realitatea, că ăia v-au spălat pe creier!
Pun și eu o întrebare pentru adm : ești un analfabet sau ce dracu ai de ștergi postari pe care nu le înțelegi? Informarea corecta, fără jigniri, nu este in avantajul cititorilor? Sau crezi ca acest negru e o somitate? E o nulitate, iti spun eu! Nu a fost în stare sa facă o facultate de doame ajuta ca de sia e absolvent de Tibiscus. Ai fost si tu pe acolo,
Urzicile ciulini si scaetii lianele unde le planteaza Fritz .Trebuie sa ne mutam din Timisoara aici va fi jungla
Din pacate are dreptate, spatiile verzi erau tunse de Brantner care nu mai are contract cu Primaria. Asa ca au venit cu „ideea de diversitate si flori de camp”. De fapt nu mai sunt echipele care tundeau iarba. Tot orasul e plin de balarii. Anul trecut pe vremea asta deja trecusera de 2 ori echipele care tundeau iarba pe strazi si prin parcuri. Si plin de gramezi de crengi pe care nu le ia nimeni, cica sa faca cetatenii contract cu nu stiu cine sa vina sa le colecteze? Parca retehnologizasera Colterm sa poata arde biomasa, adica lemn …
Minibusurile electrice de 30.000 de euro zac, de 10 ani, în magazia STPT cumpărate de prietenul varanului
Corect ! …dar cine mai gandeste inainte de a posta ceva !
👏👏👏 Hallo liebe Kinder! Ich bin Burgermeister Fritz und ich wunsche euch viele Capusche 👏👏👏
Bah negrule de ce nu te plimbi tu pra izlazul de la bobda ca doar acolo ai trait ..ce kkt iti dai tu cu parerea despre timisoara?
Tind sa cred ca ai dreptate …are trasaturi de Tzaran beshit si vorbeste tare ca la tzara ,,,,clar e tzaran
Anca are apucaturi rasiste si naziste. Si Fritz de ce nu se plimba prin satul lui din Germania ? Germanii sunt fiinte superioare si au voie sa se plimbe peste tot , romanii au voie sa se plimbe doar pe la ei prin sat ? Cat rahat ai mancat sa scrii asa ceva ? Si mai mult ca sigur nu esti femeie, esti doar un stricat renegat de proprii parinti. Tu iei sloboz direct de la Fritz ? Nu suporti ideea de a fi criticat idolul tau de rahat ?
Si uite asa ati reusit sa aflati ca primarul nostru are studii in domeniul biologic ca atunci cand l-au intrebat la candidatura nu prea au fost prezentate,pacat ca nu mentioneaza si pe alti ca mari specialisti din primarie nu ia mentionat banui ca sant si din PSD,PNL,AUR ca doar si ei sant in consiliul de administratie al primariei egoist mai este si D-i Fritz al nostru ,cand mai are timp si de odihna ca mereu este pe la Bucuresti si daca pleaca Nicusor te pomenesti ca astia smecheri o sa ni-l fure vai vai ce ne facem dragi timisoreni …..!!!! Daca pleaca o sa tinem doliu sau chef ca uni zic ca i-ar place o functie pe la U.E. Oricum ar fi este clar este pe duca…..ducase…..!!!!!!
biodeversitate inseamna si gandaci si sobolani, usor de ghicit ce urmeaza in viitor…
Evident, nu degeaba se spune că la Phenian nu este urmă de șobolan în oraș.
Orașul e plin de olteni usr-isti care știu doar să promoveze atacul la persoana și cearta permanenta cu vecinii .Ce vă mirați că se pierde esențialul și se ajunge la jigniri.Spiritul Timișoarei s-au pierdut odată cu umplerea orașului cu bădărani sudiști