Cvartet european, la Aquatim, pe tema patrimoniului apei, la Timișoara. Vizite la Muzeul Apei sau Turnul din Iosefin. FOTO

TIMISOARA. În perioada 4–8 noiembrie 2026, Aquatim găzduiește la Timișoara vizita internațională Romanian Inspiration, organizată în cadrul proiectului Erasmus+ Inclusion and Sustainability in Water Museums (Incluziune și sustenabilitate pentru Muzeele Apei).

Proiectul reunește patru organizații europene: Stichting Museum BroekerVeiling Olanda, lider de proiect, Aquatim, Compania de Apă Someș și Aquatika Croația.  Partenerii europeni se întâlnesc la Timișoara pentru un schimb de experiență și bune practici privind educația, implicarea comunității și valorificarea sustenabilă a patrimoniului, cu scopul de a dezvolta muzee mai incluzive și mai conectate la nevoile publicului.

Programul oferă un cadru de dialog prin prezentări, ateliere și metode participative de cercetare. Activitățile vizează valorificarea patrimoniului prin experiențe interactive, adaptate unor categorii diverse de public. Participanții vor vizita două repere importante de patrimoniu industrial, care ilustrează potențialul transformării unor asemenea obiective în spații de educație și experiențe culturale: Muzeul Apei Timișoara, administrat de Aquatim și Turnul de Apă din Iosefin, recent reabilitat.

Vizita de studiu include și prezentarea inițiativelor locale din cadrul centrului cultural Faber, ce promovează economia circulară și responsabilitatea față de mediu. Nu în ultimul rând, participanții vor explora patrimoniul multicultural al Banatului, printr-o vizită la Muzeul Satului Bănățean și o incursiune în regiune.

Activitățile desfășurate până acum în cadrul proiectului menționat au oferit noi perspective și idei echipelor implicate în dezvoltarea programelor muzeale, pornind de la o viziune comună a organizațiilor partenere privind rolul muzeelor în societate. Dincolo de responsabilitatea conservării patrimoniului, acestea sunt privite ca spații accesibile comunităților, ce încurajează învățarea, dialogul, experimentarea și implicarea.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.