Curs postuniversitar la Universitatea de Medicină din Timișoara

TIMIȘOARA. Cursul postuniversitar „Rolul laboratorului de microbiologie în diagnosticul infecțiilor, prevenirea și limitarea fenomenului de rezistență la antimicrobiene (AMR)” va avea loc la Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara.

Astfel, Catedra de Microbiologie, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, organizează în perioada 29.01-06.03.2026 cursul postuniversitar cu numele „Rolul laboratorului de microbiologie în diagnosticul infecțiilor, prevenirea și limitarea fenomenului de rezistență la antimicrobiene (AMR)”.
Adresabilitate:
– medici specialiști, primari, rezidenți: Medicină de Laborator; Microbiologie Medicală; Medicină de Familie;
– biologi, chimiști, biochimiști
– asistenți medical.

Cursul se desfășoară in sistem on-line și are:
30 credite CMR
30 credite OBBCSSR
15 credite OAMGMAMR

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.