TIMIȘOARA. În câteva zile încep primele foraje pe terenul viitorului Stadion Dan Păltinișanu de la Timișoara. Specialiștii pornesc studiile geotehnice, în paralel cu proiectarea arenei de 32.000 de locuri, a două că mărime din România după cea din București.
Alfred Simonis: Vom avea cel mai frumos stadion din România
Vineri a avut loc la Timișoara o întâlnire între proiectanți, constructori, reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș și ai Federației Române de Fotbal.
„Am avut astăzi o primă întâlnire cu proiectanții și constructorii noului stadion, dar și cu reprezentanți ai Federației Române de Fotbal, cea care va aviza la final funcționarea arenei. Ni s-au prezentat randările și proiectul și am discutat mici modificări care urmează să le facem până la începerea lucrărilor.
Un lucru este cert: vom avea cel mai frumos stadion din România! O arenă compactă de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Tribunele sunt dispuse pe două inele și însumează peste 32.000 de locuri pe scaune, toate acoperite. Noul stadion nu va avea pistă de atletism, astfel că distanța dintre tribune și gazon va fi una foarte mică. Pe lângă acestea, noua investiție ne pune la dispoziție 15.000 de metri pătrați de spații încălzite cu destinații diferite, iar aici putem vorbi de săli de conferințe, săli destinate altor sporturi sau spații comerciale. Decizia despre cum vom face repartizarea o vom lua în zilele următoare.
Tot astăzi am pus la punct și detalii legate de panourile fotovoltaice și spațiile de stocare a energiei pentru că ne dorim ca stadionul să aibă independență energetică. Ca un ultim detaliu, gazonul va fi hibrid, iar noctura pe sistem LED.
Știu că cea mai mare curiozitate a tuturor este momentul începerii lucrărilor. Până la finalul acestei luni se vor face primele foraje pentru studiile geotehnice, iar proiectanții se apucă de treabă pentru ca în primăvara anului viitor utilajele să își intre în drepturi și să începem construcția noului stadion„, a transmis Alfred Simonis, presedintele Consiliului Judetean.
Vă reamintim, noul Stadion Dan Păltinișanu, care va fi proiectat si construit de o asociere condusa de compania Concelex, va avea 32.000 de locuri. Va costa 140 de milioane de euro.
Arena, care va fi cea mai mare și mai modernă după Arena Națională, se va ridica exact pe amplasamentul bătrânului stadion al orașului pe care CJT l-a demolat complet, și în urma căruia rămân legendele legate de meciurile cu Celtic, Atletico, Real Madrid, Juventus Torino sau Manchester City.
Locul e curățat deja de luni bune în așteptarea echipelor de muncitori și a utilajelor.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

