Noutati :

Cum slabeau bunicile de azi, cand erau tinere: diete care au rezistat de-a lungul timpului!

11 iunie, 2011 - 04:16 PM
Autor: Anonim      
Categorie: FUN
0

Preocuparea de a da cateva kilograme jos nu este la moda de acum. De-a lungul timpului, femeile au recurs la fel de fel de metode pentru a arata suple. Caloria a fost dusmanul necontenit al bunicilor noastre!

Caloria, vedeta anilor ‘20

In 1918, americanca Lulu Hunt Peters, medic si redactor la o publicatie de sanatate, a publicat cartea „Key to the Calories“ si a lansat un nou concept: caloria, care a devenit noua cheie a salvarii siluetei. Cuvantul era complet necunoscut, dar a facut cariera. Cartea a devenit prima de diete din istoria moderna si un best-seller pentru slabit, cu 2 milioane de exemplare vandute, de-a lungul a doua decade.

Metoda
Principiul e simplu: numeri caloriile fiecarui aliment ingerat avand grija ca ceea ce mananci si bei sa cumuleze mai putin decat numarul de calorii de care are nevoie organismul si astfel slabesti. Dr. Lulu Peters a publicat un tabel cu necesarul de calorii zilnic pentru femei si barbati, in functie de stilul de viata (sedentar/activ). Daca reusesti sa introduci in corp cu 500 de calorii mai putin decat cifrele din tabel, reusesti sa slabesti 2 kilograme pe saptamana! Cel putin asa sustinea inventatoarea ei.

Pro

E simpla, usor de aplicat, nu contine alimente interzise. Poti manca ce vrei, cata vreme ai grija sa compensezi orice depasire de calorii mancand mai putin la masa urmatoare. Stavileste apetitul obezilor si ii ajuta sa-si cultive responsa-biltatea fata de hrana. Numarand caloriile, persoana supraponderala este mai atenta la ceea ce mananca, evitand grasimile saturate, zaharul rafinat si sarea, preve-nind astfel multe probleme de sanatate.

Contra
Metoda a fost pe cat de folosita, pe atat de controversata. Printre criticile care i se aduc este si aceea ca promoveaza ganduri negative legate de mancare, astfel incat cei care o folosesc ajung sa se teama sa mai manance. In plus, selectia alimentara bazata exclusiv pe numarul caloriilor, fara sa tina seama de calitatea nutritionala a acestora, este daunatoare sanatatii pe termen lung. Poti ajunge la dieta dezechilibrata, sa pierzi vitamine si minerale (calciu si fier, de exemplu). Subalimentatia poate duce la oboseala, constipatie si calculi biliari.

Ciudatenii „dietetice”

– Pe la 1700, Thomas Short a scris o carte in care care dadea mlastina drept cauza a corpolentei locuitorilor din zona, sustinand ca, pentru o silueta fina, e suficient sa-ti schimbi locuinta!

– Prin anii 1820, lordul Byron tinea o dieta cu otet si oua crude, foarte eficienta: vomita si avea diaree continuu, deshidratandu-se si, evident, slabind.

– O alta dieta „eficienta” a inceputului de secol apartine lui Horace Fletcher, supranumit „Marele mestecator“, care recomanda celor care vor sa slabeasca sa mestece mancarea de 32 de ori, fara sa o inghita!

– Iar stramosul indepartat al anticeluliticelor pare sa fi fost un sapun foarte popular printre plinutele Americii anilor ’30, care credeau ca slabesc spalandu-se cu el…

– Prin anii ’50, o alta idee ciudata a aparut in lumea dietelor: slabirea cu tenii. Da, ati citit corect. O tenie flamanda cuibarita in organism te poate ajuta sa consumi caloriile in exces. Si sa suferi de dureri de cap, greata, infectii si diaree sau sa mori, pur si simplu.

Gurile rele spun ca Maria Callas ar fi folosit aceasta metoda pentru a scapa de 36 de kilograme, intr-un an. Ea a sustinut ca a obtinut aceasta scadere importanta si brusca in greutate reducand caloriile din alimentatie, o alta metoda de slabire la moda.

Tag-uri:

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor