Noutati :

Cum se trateaza obezitatea si care sunt complicatiile ce pot aparea. Explicatiile medicilor de la Timisoara in ‘Lectia de la Babes’

7 august, 2022 - 11:05 AM
Autor: Daniel Balteanu      
Categorie: SANATATE
2

TIMISOARA. O adevarata provocare pentru sistemul de sanatate publica, obezitatea este o boala din ce in ce mai des intalnita. Cresterea greutatii corporale poate duce si la aparitia altor boli grave si chiar la deces.

Cu toate explicatiile vin medicii specialisti de la Spitalul Victor Babes din Timisoara.

Din cauza prevalentei sale in continua crestere, a complicatiilor sale multiple si extrem de severe, precum si a dificultilor intampinate in prevenirea si tratatea ei, obezitatea reprezinta o mare problema de sanatate publica si o provocare pentru sistemele de sanatate publica, atat la nivel mondial, cat si la nivel national.
Obezitatea este o boala caracterizata prin creşterea greutaţii corporale pe seama ţesutului adipos şi definita, in prezent, printr-un indice de masa corporala (IMC) ≥30 kg/m2. Clasificarea obezitatii, in functie de severitate, prezinta trei grade: gradul I (IMC: 30 – 34,9 kg/m2), gradul II (IMC: 35 – 39,9 kg/m2) si gradul III (IMC > 40 kg/m2).
Cauzele obezitatii sunt sedentarismul, predispozitia genetica, alimentatia hipercalorica, tulburari de alimentatie, unele medicamente, afectiuni medicale, factori psihologici. Dintre starile patologice asociate obezitatii, unele pot fi considerate complicatii, altele doar boli asociate. Complicatiile cardiovasculare sunt: hipertensiunea arteriala, cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca, moartea subita, accidentele vasculare cerebrale, insuficienta venoasa cronica. Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul direct al obezitatii in patogenia diabetului zaharat, 80% dintre pacientii cu DZ tip 2 sunt obezi sau supraponderali. Complicatiile respiratorii sunt: sindrom de apnee in somn, disfunctie ventilatorie mixta, insuficienta respiratorie. Complicatiile osteo-articulare sunt: gonartroza, coxartroza. Alte complicatii: stari depresive, tulburari menstruale, fertiliate redusa, hipotiroidism
„, spune medicul Natalia Horobet – Rahota, medic primar diabet zaharat, nutritie si boli metabolice, Spitalul Victor Babes Timisoara.

Cei care vor sa scape de surplusul de greutate ar trebui sa faca o vizita la medic inainte de a incepe vreun regim, astfel incat o posibila cura sa nu puna le puna in pericol sanatatea.

Scaderea ponderala este contraindicata in urmatoarele situatii: perioada de lactatie si sarcina, anorexia nervoasa, depresia, hepatita cronica activa, ulcerul gastroduodenal in puseu dureros, tuberculoza activa, nefropatiile cronice, sindromul de malabsorbtie, colestaza, greutatea ciclica Mijloacele de tratament pentru obezitate sunt legate de regimul alimentar, exercitiul fizic, modificarea comportamentului alimentar, farmacoterapie, tratamenul chirugical.Substantele antiobezitate pot fi prescrise insa numai de catre medicul specialist.
Chirurgia bariatrica şi metabolica este cea mai eficienta metoda de tratare a obezitatii. Aceasta are ca scop atat pierderea in greutate, cat şi remisia, pana la vindecare, a comorbiditaţilor, in special a DZ tip 2, diminuand riscurile grave ale altor afecţiuni medicale asociate. Obezitatea este o boala cu prognostic rezervat. Morbiditatea asociata, scurtarea duratei de viaţa şi mortalitatea sunt corelate cu gradul excesului ponderal„, a completat medicul Natalia Horobet – Rahota, medic primar diabet zaharat, nutritie si boli metabolice.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 2comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Va rezolva imflatia nu vor mai fi lovele de papa cu siguranta veti slabi

  2. Vai de mine! Aveti voie sa spuneti ca sunt obezi??? Nu se simt jigniti, discriminati?