Cum se castiga Jackpot-ul? Aparate de jocuri de noroc masluite de o retea de infractori. 26 de perchezitii in Timis, Caras-Severin si Bucuresti. Video

Descinderi ale procurorilor DIICOT Caras-Severin, marti dimineata, impreuna cu politistii de la Crima Organizata. Oamenii legii au facut 26 de perchezitii in Timis si Caras Severin, dar si in Bucuresti pe urmele unei grupari care masluia aparate de jocuri de noroc.

CITESTE SI: Pacat de sangele varsat! Cine uita e complice! Marsul suporterilor din Timisoara, omagiu pentru cei care au pierit in Revolutie 

26 de persoane vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Caras-Severin.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Caraș Severin împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș Severin pun în aplicare 26 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Caraș Severin, Timiș și municipiul București și 26 de mandate de aducere, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, accesul ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică şi evaziune fiscală.

În baza probatoriului administrat s-a stabilit că, în perioada septembrie 2019 – decembrie 2023, un număr de 26 de făptuitori din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, administratorii și angajați ai două societăți comerciale din județul Timiș, precum şi alte persoane au constituit un grup infracțional organizat având drept scop obținerea unor sume importante de bani prin fraudarea aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine din mai multe locații din județele Caraș-Severin,Timiș, Arad și Hunedoara.

Astfel, membrii grupului infracțional au intervenit asupra contoarelor aparatelor de joc cu ajutorul unor dispozitive și programe informatice crescând în mod artificial câștigurile care trebuiau acordate potențialilor jucători. De asemenea, au modificat parametrii de acordare a Jackpot-ului și a procentajului de câștig însușindu-și, în mod fraudulos, Jackpot-urile mari.

Organizarea în cadrul grupului era de tip piramidal, făptuitorii acționând pe trei paliere distincte. Primul avea în componență patru leaderi cu funcţii de conducere în cadrul celor două firme cu sediul în judeţul Timiş.

Cel de al doilea palier, de execuție, a fost constituit din angajați ai firmelor care la comanda liderilor grupului se deplasau în locaţiile unde se aflau aparatele de jocuri de noroc și interveneau asupra acestora prin folosirea unor chei speciale, dispozitive şi alte accesorii.

Pe ultimul palier acționau făptuitorii care aveau calitatea de administratori (în fapt sau în drept) ai unor locații în care erau instalate aparate de jocuri de noroc puse la dispoziţie de liderii grupului infracțional în baza unor contracte de participaţiune/închiriere.

Potrivit înţelegerilor stabilite anterior, aceștia anunţau membrii grupului infracțional, care operau pe palierul de execuție, despre încasările masive la aparatele din sălile administrate pentru a veni să acţioneze cu dispozitive în vederea fraudării aparatelor de jocuri de noroc de tip slot machine.

Câștigurile obținute din activitatea infracțională au fost însușite și împărțite în interiorul grupului de crimă organizată.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție„, transmit reprezentantii DIICOT Caras-Severin.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. In Irlanda, un profesor a fost arestat pentru ca a refuzat sa i se adreseze unui baiat cu „ea”. Judecatoru a declarat ca El va ramane in inchisoare pana ce nu renunta la crestinism in favoarea ideologiei transgender sataniste. Daca nu credeti, cautati numele lui: Enoch Burke. inca nu e cenzurat de google

    • Stiam de acel caz de anul trecut, se pare ca o scoala bisericoasa a devenit corupta cand a fost de acord sa accepte baieti care se considera fete, iar acel profesor a refuzat acest lucru, astfel a fost dat afara cu ordin judecatoresc sa nu se apropie de scoala , dar el nu avea stare si l-a tot mancat sa se apropie doar ca sa iasa in evidenta si acum este in inchisoare pe prostia lui si meritat. Trebuia sa ii de-a in judecata si sa faca propaganda ca nu este posibil ca la o scoala religioasa sa fie acceptati bolnavi mintali. Asta este lumea in care traim, toata ziua vezi la televizor reclama „pt sanse egale cei cu probleme o sa invete in acelasi loc cu cei normali” sau asa ceva…

      in fine, apoi se mai mira unii ca de ce Europa se intoarce pe dos si peste tot la alegeri se aleg cei de dreapta, nationalisti, traditionalisti, crestini.

  2. foarte bine, trebuiau lasati pana bagau in faliment toti hotii astia cu aparatele lor cu tot, psd era foarte aproape sa castige o masa mare de alegatori daca aveau cohonesul necesar sa interzica jocurile de noroc, dar mai mult au pierdut si din aia ce-i aveau cand i-a luat frica

    • Actiune de PR cu texte date presei. De ce nu ne spune presa despre ce firma e vorba?

  3. Nu am inteles nimic …pe cine ardeau la lovele astia din grupul infractional?pe proprietarii aparatelor sau pe jucatori? va trimisera ciolacu sa le faceti probleme acestor oameni?

  4. Deci „patronii” puteau si ei la randul lor sa configureze cat de putin se castiga la pacanele, dar ei nu sunt „grup infracțional organizat,nu altereaza integritatea datelor informatice, nu efectueaza operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, nu fac fraudă informatică şi evaziune fiscală.”

  5. Deci patronii aveau aparate in franciza si au fraudat marele tepuitor de naivi?

  6. Eu nu am inteles nimic din acest articol, cine pe cine a furat si cum ?!?

  7. Morala: nu-ți forța norocul!