Noutati :

Cum sa alegi o hota performanta

27 martie, 2020 - 12:10 PM
Autor: Redactie      
Categorie: UTILE
1

Hota este un aparat indispensabil în orice bucătărie. Dacă știi că ești un bucătar împătimit, este bine să îți achiziționezi o hotă performantă. De aceea, în acest articol îți vom prezenta caracteristicile pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a alege o hotă.

1. Dimensiunea

Atunci când achiziționezi o hotă de bucătărie, alege una care să aibă aceeași lățime ca aparatul de gătit. Dacă este lată este și mai bine.

Dacă hota se află deasupra insulei de bucătărie, se va alege una mai mare decât aragazul.

2. Capacitate şi număr de viteze

Capacitatea hotelor de bucătărie este exprimată în metrii cubi/oră. Capacitatea necesară este de cel puţin 10 ori volumul bucătăriei, pentru ca într-o oră de gătit să se asigure minimum 10 schimburi de aer.

Cele mai puternice hote de bucătărie sunt cele cu o capacitate de peste 1000 mc/h.

În ceea ce privește viteza, este mai bine să alegi o hotă cu mai multe nivele de viteză. O hotă mai mare, dar care este utilizată la jumătate din capacitatea ei este mai silenţioasă şi va avea durata de viaţă mai mare decât o hotă dimensionată şi utilizată la capacitate maximă.

Majoritatea hotelor au între 3 şi 6 viteze. Cel mai bine este să optezi pentru o hotă cu 6 viteze și să o utilizezi la viteza 3 sau 4.

3. Zgomotul produs de hotă

Nivelul de zgomot este un factor destul de important pentru o hotă de bucătărie. Acest produs este utilizat zilnic și poate fi foarte deranjant dacă produce prea mult zgomot. Nivelul de zgomot se măsoară în decibeli și hotele au între 33 şi 72 db. Cele mai silențioase hote sunt și cele mai scumpe, evident.

Dacă vrei un produs accesibil ca preț, dar cu un nivel rezonabil de zgomot, optează pentru o hotă cu 50 – 55 db.

Dacă zgomotul este o problemă mare pentru tine poți opta pentru o hotă cu motor extern.Astfel elimini principala sursă de zgomot. În general, este o soluţie aplicată pentru hotele de putere foarte mare.

4. Filtrul de grăsime

Filtrele de grăsime rețin grăsimea evaporată și nu permit scurgerea acesteia după răcire. Trebuie să te asiguri că hota ta are un filtru performant, care absoarbe rapid apa și grăsimea evaporate

Filtrele de grăsime sunt de două tipuri. În funcție de bugetul și de nevoile tale trebuie să alegi între:

  1. filtru lavabil

Aceste filtre sunt din metal și trebuie să fie spălate o dată pe lună sau chiar mai des. Din fericire, spălarea acestor filtre este foarte ușoară, multe dintre ele putând să fie spălate la mașină de spălat vase.

În ciuda acestui lucru, este foarte important să fii atent să nu îndoi cumva filtrul pentru că, în acest caz, trebuie să îl înlocuiești și nu este tocmai ieftin.

  1. filtrul de unică folosinţă

Aceste filtre nu pot fi spălate și, de aceea, trebuie să fie schimbate o dată la 2-3 lune. Deși nu sunt foarte costisitoare pentru că sunt fabricate din hârtie sau materiale sintetice, ele înseamnă o cheltuială adițională.

Modelele mai performante de hote au un senzor de saturație care te anunță atunci când filtrul trebuie să fie schimbat.

5.  Motoare

Există modele de hotă cu un motor și modele cu două motoare. Deși poate părea că modelele cu două motoare sunt mai performante, acest lucru nu este neapărat adevărat. În primul rând, 2 motoare înseamnă mult mai mult zgomot. De asemenea, atunci când sunt 2 motoare, aceste sunt mai mici, deci se vor strica mult mai rapid.

Este bine să optezi pentru o hotă cu un singur motor, care să fie performant.

6. Termostat

Există anumite modele de hote care prezintă un termostat. Acesta pornește ori de câte ori simte că există o creștere a temperaturii sub aceasta. De exemplu, când sesizează că ai pornit plita sau cuptorul, hota va porni singură.

Hotele multifuncționale sunt cele care prezintă acest termostat. El este benefic atât pentru aerul din încăpere, cât și pentru aparatura electrică pentru că nu o lasă să se supraîncălzească.

8. Timer

Există hote performante care se opresc singure în momentul în care simt că s-a oprit sursa de căldură. De aceea, este bine să optezi pentru o hotă cu timer. Aceasta va continua să funcționeze cât timp o setezi tu pentru a împrospăta aerul după ce ai terminat de gătit.

9. Aspectul hotei

Desigur, trebuie să ne gândim și la aspectul și design-ul hotei înainte de a cumpăra un astfel de produs. În momentul de față există diverse modele pe piață, din sticlă, metal, plastic. Așa că ai de unde să alegi.

De asemenea, aceste produse vin cu diferite design-uri și culori pentru a se potrivit cu restul pieselor de mobilier și electrocasnice din bucătăria ta.

Acestea sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să le iei în considerare în momentul în care achiziționezi o hotă de bucătărie.

 



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Buna ziua! Am cuparat acum 2 ani hota bosch, cand efectiv nu o mai putea folosi pe cea veche. Difernta a fost extraordinara. Trage forate bine aerul. De fapt trage asa de bine incat trebuie sa inchidem usile. Consuma foarte putina energie si este foarte silentioasa. O hota exceptionala, sunt foarte multumita de achizitia facuta. Raportul calitate-pret este unul foarte bun. Recomand!
    https://2get.ro/product/dfs067a50