Cum a fost inainte de criza imobiliara: Preturile la apartamentele vechi din Timisoara au scazut cu circa 40%

Ce au cautat timisorenii dornici sa cumpere un apartament in 2010, al doilea an de criza? O locuinta intr-un bloc vechi, cu doua camere si dotari minimale. Per total, in acest an, preturile apartamentelor au scazut dramatic, specialistii in imobiliare apreciind ca Timisoara a ajuns sa aiba, in octombrie, cele mai ieftine apartamente de bloc din tara.

Fata de inceputul lui 2008, cand metrul patrat de constructie la bloc atinsese un apogeu de peste 1.300 euro, imobiliarii au ajuns acum aproape la o reducere la jumatate.

Pretul garsonierelor a scazut cel mai putin

Preturile au variat in functie de oferte si de cat de puternica a fost dorinta proprietarului de a vinde. Daca s-a grabit, a lasat din pret cu miile de euro, daca doar testa piata, nici prin cap nu i-a trecut sa coboare sub o valoare similara cu cea de la inceputul crizei. Aceste inchistari in preturi s-au remarcat mai ales la case. Apartamentele s-au ieftinit vazand cu ochii, de la o luna la alta. La apartamentele cu o camera au fost cele mai mici scaderi, fata de aceeasi perioada a anului trecut, circa 15%. Fata de martie 2008 insa, scaderea este de 42%, de la aproape 1.500 euro/mp la 868 euro/mp, in noiembrie 2010.

Evolutia preturilor pe metru patrat la apartamentele cu doua camere in blocuri vechi, comparativ cu martie 2008, a fost urmatoarea: daca in primavara lui 2008 era calculat un pret de 1.344 euro/mp, in decembrie 2008 a ajuns la 1.224 pentru ca in noiembrie 2010 sa fie calculat cu 810 euro/mp. Preturile la apartamentele cu trei camere au scazut de la 1.220 euro/mp la 746 euro, deci o scadere de aproape 39%. Si la apartamentele cu patru camere, s-a simtit o diferenta de circa 40% fata de momentul cand imobiliarele nu erau afectate de criza.

Valoarea de 802 euro/mp util claseaza Timisoara pe primul loc in topul oraselor cu cele mai ieftine apartamente din tara”, se arata in statistica imobiliare.ro din luna octombrie. „In noiembrie, pretul cerut de proprietari si intermediari pentru un metru patrat de suprafata utila in cazul apartamentelor vechi a ajuns la 776 euro, cu 2,1% mai putin decat in luna octombrie. Cele mai afectate au fost garsonierele al caror pret a scazut cu 2,5%. Apartamentele cu doua si trei camere au cunoscut un ritm de scadere de 2,3%, respectiv 2%. Apartamentele cu patru camere s-au ieftinit cu doar 0,4% in intervalul analizat. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, apartamentele vechi sunt mai ieftine cu un procent cuprins intre 14,1% si 20%, diferenta cea mai mare fiind inregistrata la apartamentele cu trei si patru camere”, arata ultimul raport al statisticienilor de la imobiliare.ro.

La apartamentele din blocurile noi, s-a remarcat o scadere de 33% a preturilor fata momentul de inceput al crizei. Dezvoltatorii imobiliari au lasat serios din pretul de 1.287 euro/mp pana la 859 euro/mp, in noiembrie.

Lipovei – zona cea mai vanduta

Timisorenii care prefera partea de la nord de Bega au de unde alege printre ofertele imobiliare postate de firme si persoane particulare in mediul online. Aproape 200 de apartamente din zona Lipovei au fost scoase la vanzare in toamna acestui an, un numar similar fiind si in zona Aradului. Calea Girocului este pe locul trei la cartiere active din punct de vedere imobiliar, cu circa 130 de oferte de vanzare.


Oferte de la garsoniere la patru camere

O garsoniera transformata din spalatorie in Calea Aradului este vanduta la 14.000 de euro, suprafata utila fiind de 15 mp. In zona Medicina, o camera de camin, la parter, poate fi cumparata cu 16.000 de euro, iar in Complexul Studentesc un apartament similar este 18.000 de euro. O camera de 38 mp, complet amenajata, in Blascovici este mai scumpa, 31.000 de euro, pret la care se poate cumpara chiar si un apartament cu doua camere. La aceasta categorie, preturile medii variaza intre 33.000-40.000 euro.

Exista si oferte de lux la peste 70.000 de euro. Cu 40.000 de euro se poate cumpara si un apartament cu trei camere, langa mall, iar cu 190.000 euro – o locuinta in Piata Unirii.

Casele de la periferie s-au scumpit pe criza

In ceea ce priveste casele din Timisoara si zonele limitrofe, statisticienii au inregistrat scaderi mai mici.

Daca in martie 2008, casele si vilele din Timisoara aveau un pret de vanzare pe metru patrat construit de 1.338 euro, in decembrie 2009 a ajuns la 1.115 euro, iar in noiembrie 2010 era de 979 euro. Diferenta fata de martie 2008 este de 26,8%, iar fata de acum un an – de circa 12%.

Lucrurile nu stau la fel in localitatile limitrofe. Pretul de constructie nu era exagerat de mare nici inainte de criza imobiliara, asa ca in acest sector s-au inregistrat chiar scumpiri. Anul trecut, preturile au pornit de la 774 euro/mp si au ajuns, acum un an, la 770 euro. Lipsa de lichiditati si dificultatile aparute pe piata au „trezit” proprietarii, care au decis sa mai lase din pret, pana la 679 euro.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.