Crimă sângeroasă în Timiș, anchetă la final. Cum a încercat ucigașul să scape de polițiști de două ori. VIDEO

FOTO: lugoinfo.ro

TIMIȘOARA. Și-a omorât colegul la o stana de lângă localitatea Curtea din Timiș, după ce l-a înjunghiat de mai multe ori cu un cuțit, în noaptea de 3 pe 4 martie, apoi a fugit. A fost prins după ce au fost organizate filtre pe drumuri, iar polițiștii au scotocit toată zona Făgetului.

CITEȘTE ȘI: Vom da ceasurile înapoi. Când trecem la ora de iarnă

Bărbatul, boitar la aceeași stana, a fost atunci plasat sub control judiciar, iar câteva luni mai târziu și-a distrus brățară electronică de monitorizare, încercând să scape de supraveghere. Nu a reușit.

Acum, procurorii au finalizat ancheta, au întocmit rechizitoriul și l-au trimis pe cioban în judecată pentru omor.

„In data de 03/04.03.2026, inculpatul G.C., în timp ce se afla la o stână situată în proximitatea localității Margina din județul Timiș, a agresat victima de sex masculin, aplicându-i mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înțepător în zona corpului, provocându-i decesul.

De asemenea, în data de 23.08.2026, în jurul orei 1500, același inculpat, fiind sub efectul controlului judiciar, măsură preventivă dispusă de Curtea de Apel Timișoara, și-a distrus cu intenție sistemul de monitorizare electronică prin tăierea brățării aflate pe piciorul drept, folosindu-se de un briceag.

Inculpatul este cercetat în stare de control judiciar, iar dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Timiș. Pe parcursul urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a solicitat instanțelor de judecată atât arestarea preventivă a inculpatului, cât și înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă a inculpatului, propuneri care au fost respinse„, au transmis reprezentantii Parchetului de pe langa Tribunalul Timis.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.