Cosmin Cioriciu, antrenor RCM Timisoara: „In sport, in Romania nu se vede un viitor”

S-a nascut la 12 septembrie 1977, Barlad, judetul Vaslui. Este casatorit si are un copil. A evoluat ca rugbist: Rulmentul Barlad, Triumf Bucuresti, Marcelini Timisoara, Farul Constanta, RC Sens (Franta) Contor Zener Arad, Mirona ASD (Italia), RCM Timisoara. Antrenor RCM Timisoara din vara anului 2011.

__________________________________________________________

Cum e sa fii campion in Timisoara, un oras care mananca fotbal pe paine, respira pentru fotbal, intr-un cuvant traieste prin fotbal si nu prin rugby?

E o performanta importanta a echipei de rugby, trebuie sa fim constienti, pentru ca este pentru prima oara in istoria clubului cand se castiga Cupa Romaniei. Am fost foarte aproape anul trecut sa fim in finala si uite ca anul acesta am reusit sa o castigam. Munca noastra ne-a pus trofeul asta in vitrina. E interesant acum ca lumea incepe sa se uite la noi altfel pe strada. Ne opreste cate un om alb in cap si ne felicita, mai mergi la magazin si-ti spune ca te-a vazut la televizor. Au ajuns sa ne cunoasca si autoritatile locale. Eu zic ca ne-a facut foarte bine castigarea Cupei Romaniei.

Care a fost secretul?

In ultimul meci cel putin, am reusit sa stam impreuna vreo trei saptapmani, ne-am omogenizat, ne-am obisnuit unii cu altii, pentru ca in primele trei meciuri din Cupa Romaniei am jucat fara mai multi jucatori, fara internationali de exemplu si a fost foarte greu.

Dupa asa performante, lumea se asteapta ca la anul sa atacati titlul. Nu va fi o presiune mai mare pe jucatori?

Si anul acesta presiunea a fost mare, pentru ca asteptarile clubului erau destul de importante. Faptul ca noi am reusit sa luam Cupa si locul al treilea in Superliga obliga clubul la performante si mai mari. Suntem obligati de ceea ce am reusit anul acesta. In sezonul viitorul clubul probabil isi va propune pastrarea cupei Romaniei si atacarea campionatului. Probabil se va lua mai in serios si competitia de rugby in 7.

Ce le spui jucatorilor ca sa-i motivezi?

Jucatorii care au lucrat cu mine inainte, cu care am fost colegi, ma stiu. Le cer doar sa faca ceea ce fac la antrenament si sa-si respecte munca. La pauza de obicei reusim de fiecare data sa ne reorganizam si in a doua repriza sa schimbam ceea ce trebuie.

La o prima vedere par sfaturi pentru un sport mai calm, mai simplu. Nu pentru un sport asa de dur precum pare rugby-ul…

Rugby-ul este intr-adevar un sport foarte dur, dar daca nu exista respectul fata de coechipieri, adversari, fata de regulament, sau arbitri se pot intampla multe accidentari. Contactele pot degenera in batai, care nu sunt de loc fair play. Rugbistii sunt recunoscuti ca oameni care respecta regulamentul, care se respecta pe ei, astfel incat contactele dintre ei nu degenereaza si raman acolo intre ei, pe terenul de rugby. Tocmai de aceea sunt foarte multi prieteni, dupa meciuri se felicita, se saluta. Rugbyul e un sport frumos care modeleaza caractere si in acest sport se leaga prietenii ce dureaza chiar si o viata.

In anii 95 ai jucat la Timisoara si pe vremea aceea Timisoara avea o echipa cu Manta, Petrache, Brezoianu, fratii Petrescu, un adevarat „dream team”. De ce atunci nu s-a putut lua un trofeu?

Cand am venit eu in 96 aveam doar 19 ani, abia terminasem junioratul. Fiind tineri  ne-a fost greu sa facem fata echipelor importante din campionat. Tin minte ca la finalul turului eram pe locul 1, nimeni pana atunci nu ne-a acordat vreo sansa, apoi cand au inceput sa vada ca putem juca, ca suntem o echipa importanta ne-au luat mai in serios si normal ca ne-a fost mai greu. Despre echipa de acum se poate spune ca este o echipa importanta, care insa in primele trei etape nu a reusit tocmai ce si-a propus, pentru ca atat Farul, Steaua si Baia Mare au reusit sa castige impotriva noastra.

Cum s-au adaptat jucatorii din afara Timisoarei?

Cei care au venit de la Arad, aveau deja un sezon impreuna la Arad, asa ca a fost mai usor. Ceilalti sunt deja de 3-4 ani la Timisoara, au trait si vremuri mai grele…. Strainii joaca rugby foarte bine, 90% din jucatori vorbesc engleza, asa ca nu sunt probleme intre ei.

I-ati adus la Timisoara pentru a impune stilul din emisfera sudica, acela de a juca mai mult mingea la mana decat sa incercati transformari?

Jucatorii din emisfera sudica au calitati extraordinare: sunt foarte buni la viteza, au o tehnica foarte buna in manuirea balonului, sunt mai putini preocupati de posesie, lucru care pe mine ma intereseaza foarte mult, mai ales cand suntem aproape de a marca puncte sau cand suntem in terenul nostru si recuperam. Trebuie sa gasim un punct comun la jocul lor si la al nostru.

Comparand rugby-ul romanesc cu ce se joaca in Europa. Unde suntem?

Nu trebuie sa ne uitam mai departe de Challenge Cup, a doua competitie europeana, unde o selectionata formata din jucatori care activeaza in campionatul intern cu greu face fata echipelor din Italia, pentru ca echipele din Franta si Anglia ne depasesc net.

Se vede o imbunatatire in anii urmatori?

Nu cred. Pentru ca in sport, in general, in Romania nu se vede un viitor. Nu mai vine niciun copil la sport. Copii au cu totul alte prioritati si sunt intersati de alte lucruri. E foarte greu sa aduci un copil la sport cand nu ai ce sa-i oferi, nu intereseaza pe nimeni sa investeasca in sectorul juvenil, si uite asa toata lumea vrea sportivi de mare calitate. Ce am putea face noi in scoli, in conditiile in care la nivel national exista doar o ora de educatie fizica pe saptamana? Nu putem interveni in programa scolara.  In plus iti trebuie un autobuz sa-l duci pe copil la stadion, sa-i dai un echipament, sa-i oferi conditii sa faca un dus, etc. Sunt cheltuieli si nu e nimeni dispus sa investeasca.

Nici la Timisoara nu vine nimeni din spate?

Clubul nostru are o echipa de Under 16 foarte buna, pe primul loc in divizia lor. Antrenor e un fost jucator al Timisoarei, Marin Marian, care se ocupa de cresterea copiilor, potentiali jucatori ai echipei de rugby, face o treaba foarte buna si noi speram sa o faca in continuare.

Ai evoluat in Romania, in Franta si Italia. Ce ai invatat din fiecare tara?

In Italia de exemplu am evoluat intr-un club din liga a treia, dar care era organizat extraordinar: avea sala de forta, vestiare, preparator fizic la fiecare antrenament, kinetoterapeut, doi antrenori…  Mai aveau la teren un fel de restaurant unde ne intalneam dupa antrenament sau meci chiar cu adversarii. Puteai sa socializezi, sa bei o bere cu adversarii. Astfel de lucruri ar trebui implementate si la noi. Fiindca nu cred ca e normal sa te plimbi prin tot orasul pentru un bazin pentru o sala de forta. La Constanta e singurul loc unde ai aceste conditii. E de departe cel mai bun. Le are pe toate si vorbesc aici de rugby nu de fotbal.

Se poate trai din rugby?

Da. Depinde de ce cheltuieli are fiecare. Un lucru e clar. Daca vrei sa faci performanta nu poti fi si bodyguard: sunt doua antrenamente pe zi, antrenamente tehnico – tactice, etc…

Daca nu faceai rugby, ce-ai fi facut astazi?

(Rade) Vorbeam si cu tata chestia asta. Daca nu eram rugbist probabil lucram la fabrica de rulmenti din Barlad.

Ai fi vrut sa fii fotbalist?

Mi-ar fi placut sa fac fotbal. La cat se castiga astazi in fotbal… Nu am facut fotbal pentru ca tatal meu, fost rugbist, in loc sa ma duca la gradinita m-a dus la antrenamente si ma lasa pe teren alaturi de ceilalti copii ai colegilor sai. Apoi, el a devenit antrenor la Barlad, ma trimitea la antrenamente la grupele de copii si juniori de acolo, apoi m-am transferat la Triumf Bucuresti si, inevitabil, am ajuns la Timisoara. Ii datorez tatalui meu faptul ca m-a dus la rugby, sportul care m-a facut omul ce sunt acum. Fara rugby probabil ca nu as fi ajuns nici sa fac facultatea.

Ce ti-a oferit Timisoara?

Am intrat aici la facultate, la Timisoara, pe baza locului 3 obtinut la Cupa Mondiala de juniori cu Romania din 1995 de la Brescia. Aici am reusit sa termin facultatea, sa-mi iau diploma, am si profesat cativa ani ca si profesor la Cluj, la Arad. Si cum am primit atatea de la Timisoara, studiile si educatia, plus ca aici la Timisoara mi-am cunoscut sotia, aici mi s-a nascut copilul, incep, incet-incet sa redau ceva orasului si rugby-ului.

Ce le transmiti celor care continua sa spuna ca in Romania doar fotbalul conteaza ca sport?

Fotbalul nu mai e de mult sport. E o afacere in care toata lumea incearca sa castige tot mai mult. Raman dezgustat de asa zisii sportivi care se arunca pe jos la cel mai mic contact si mai ales cei care simuleaza in careu obtinerea unui 11 metri. Mi se pare ca fotbalul ii incurajeaza pe cei care triseaza si, sa faci asta in sport, mi se pare dezgustator.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. multumim pentru munca depusa, multumim ptr ca ai ales Timisoara,sa sti ca suntem multi care va apreciem si carora ne place acest sport,va suntem alaturi si va uram mult succes…

  2. Deci sunt intr-adevar si moldoveni de cinste. Bravo, si … BINE AI VENIT IN BANAT. Daca mai multi moldoveni ar fi ca acest om, sigur nu ar mai fi … polemici pe tema asta. Sper sa i se implineasca asteptarile. Noua timisorenilor ne face cinste, impreuna cu echipa pe care o antreneaza. Bravo !!!

  3. si eu ma aliniez cu antecititori,ne place rugbyul, va apreciem munca, devotamentul aratat, sacrificiul, ne bucuram ca la acest sport suntem in frunte, acolo unde ar trebui sa ne fie locul la mai multe sporturi, multumiri si la cat mai multe succesuri.

  4. Jos palaria! Iti si va multumim!