Opinia Timisoarei

Cosmar pentru soferi pe cea mai tranzitata sosea din vestul Romaniei. Se fac noi reparatii intre Cosava si Margina. Anuntul DRDP Timisoara

TIMIȘOARA. Șoferii vor avea nevoie de nervi de oțel pe drumul dintre Coșava și Margina, cea mai tranzitată șosea din vestul țării. Muncitorii pornesc reparațiile pe acest sector.

CITESTE SI: Restrictii de circulatie pe Autostrada Vestului, langa Timisoara. Se finalizeaza pasajul si nodul rutier de la noua descarcare de pe A1

DRDP Timișoara anunță că începând de luni, 12.05.2025, până la finele lunii iunie, pe DN 68A, dinspre Coșava spre Margina, jud. Timiș, se vor desfășura lucrări la carosabil și se va circula îngreunat, cu restricții, atât ziua, cât și noaptea.

Lucrările, care se vor executa inclusiv pe timpul nopții, vor fi făcute în continuarea celor executate în primăvara anului trecut, de la Coșava spre calea ferată din localitatea Margina. Aceste lucrări presupun tratarea tasărilor locale, ceea ce înseamnă că se face consolidarea drumului, inclusiv a structurii sale. Echipele antreprenorului Drumuri și Poduri Banat vor lucra de luni dimineața până vinerea la prânz, când echipele se vor retrage de pe drum și se va putea circula pe ambele sensuri, dar vor fi menținute restricțiile de viteză în zona de șantier.

În paralel, CFR Infrastructură Timișoara, prin S.C. Europan Prod S.A., va executa lucrări de reparații la trecerea la nivel cu calea ferată de la Margina, iar traficul se va desfășura deviat, în zona CF, pe o variantă amenajată provizoriu.

Pentru a evita aglomerația pe acest sector, șoferii pot folosi următoarele rute ocolitoare:

Ø Pe direcția Nădlac – București: A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria sau A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia;

Ø Pe direcția București – Nădlac: A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac.”, transmit reprezentantii Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisoara.

CITESTE SI: ‘Tunelurile pentru ursi’ facute de bosniaci pe Autostrada Vestului au adus pe santier studenti din Timisoara. Imagini din interiorul faimoaselor constructii. FOTO

Exit mobile version