Copiii cu tulburări de comportament vor avea un centru special de ajutor și tratament la Timișoara. Investiție de aproape 800.000 de euro

TIMIȘOARA. Zeci de copii cu diferite probleme de comportament vor putea beneficia de consultații și terapii în cadrul unui centru de zi dedicat, ce urmează să fie înființat la Timișoara

CITEȘTE ȘI: Află cât de bine îți funcționează rinichii și inima. Consulturi gratuite la Spitalul CFR Timișoara

Investiția Directiei Generale de Asistentă Socială și Protectia Copilului Timiș este de 3.998.006,89 lei, adică aproape 800.000 euro, iar finanțarea vine din fonduri europene, prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială.

In noul centru de zi vor fi oferite servicii specializate adaptate nevoilor copiilor cu tulburări comportamentale, precum și familiilor acestora.

Grupul țintă este compus din 60 de copii cu tulburări de comportament, 20 dintre ei provenind din sistemul de protecție şi 40 din comunitate.

În ultimii ani, am observat o creștere a numărului de copii cu tulburări de comportament – elevi care nu respectă normele de învățământ, copii ai căror părinți se plâng că nu mai au resurse pentru a îi educa, fel de fel de cazuri pentru care este important să găsim soluții. Nu ne dorim ca acești copii să ajungă în sistemul de protecție, să fie instituționalizați, dorim să oferim serviciile și terapiile necesare astfel încât să le fie bine și să depășească problemele cu care se confruntă”, spune Monica Trușcă, directorul general al DGASPC Timiș.

Centrul trebuie sa fie gata in 3 ani.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.