Opinia Timisoarei

Copacii din Padurea Verde au inceput sa se usuce!? Incredibila explicatie a unui consilier judetean!

TIMISOARA. Declaratii socante in sedinta ordinara a Consiliului Judetean Timis. Un ales judetean care a cerut sa se deschida o piata volanta in incinta Muzeului Satului Banatean s-a suparat foc pe colegii lui si pe cei care se ocupa de administrarea muzeului, asa ca a scos o perla care cu siguranta va intra in istorie.

Vorbim despre Tiberiu Lelescu, ales PNL. Consilierul judetean a propus, in luna iunie, amenajarea unei piete volante de legume si fructe la Muzeul Satului Banatean. Dan Radosav, directorul institutiei, s-a opus inca de atunci, tinand sa precizeze ca Muzeul Satului este o institutie culturala.

Lelescu sustine ca propunerea lui a fost denumita kitsch (n.r. stil prost) si ca birtul de la Muzeul Satului Banatean nu demonstreaza ca acolo este o institutie culturala. Mai mult, Lelescu a precizat ca… „de cand se consuma cantitati mari de bere, au inceput sa se usuce pomii de padure”.

„Un domn de la Muzeul Satului si-a permis sa spuna ca ceea ce am solicitat eu este un kitsch. M-a deranjat foarte tare, nu cred ca legumele pot fi considerate kitsch. Tot in Muzeul Satului exista un birt, nici acest birt nu este o institutie de cultura. Ce poate fi acolo, daca o expunere de legume-fructe ar fi un kitsch? Eu zic sa coboram din sferele noastre de 5 stele… cred ca vizavi de aceasta situatie lucrurile trebuiesc reluate si chiar m-ar interesa ce se intampla cu acel birt acolo, ca de cand se consuma tot felul de cantitati mari de bere au inceput sa se usuce pomii din padure”, a spus Tiberiu Lelescu.

Cat despre piata volanta, inca din sedinta de luna trecuta s-a stabilit ca specialistii CJT vor analiza daca se preteaza deschiderea unei piete volante de legume si fructe la Muzeul Satului Banatean.

Exit mobile version