Noutati :

Controale in scoli pentru depistarea elevilor care se drogheaza, beau sau fumeaza!

8 iunie, 2011 - 07:43 PM
Autor: Anonim      
Categorie: EDUCATIE
0

Potrivit statisticilor, mai mult de un sfert dintre elevi au consumat alcool pana au ajuns in stare de ebrietate in ultimele 12 luni. Mai mult, unul din patru elevi a fumat in ultimele 30 de zile.

Starea de sanatate a elevilor ar putea fi evaluata de medicii cabinetelor scolare, potrivit unui proiect suspus dezbaterii publice de Ministerul Educatiei. Astfel, in urma controlului medical, doctorul scolar ar urma sa ii depisteze pe elevii care sufera de dependenta de droguri, alcool sau tutun, dar si pe cei care au boli cu transmitere sexuala.

Decizia Ministerului ar urma sa fie aplicata indiferent daca scoala este una privata sau una de stat. Elevii nu par, insa, foarte speriati de aceasta initiativa, ei fiind convinsi ca ar putea sa-i pacaleasca usor pe medicii scolari, daca ar incerca.
„Poti foarte usor sa minti. Nu-ti face nimeni analize sa-si dea seama. Trebuie sa vreau eu, sa-mi dau acordul, acordul parintilor. Mai bine sa ne dea niste sfaturi, nu doar sa spuna: ‘uite cutarescu fumeaza, cutarescu face, cutarescu drege'”, a spus un elev.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor