Consulii din Timisoara au donat sange pentru cei aflati in suferinta pe paturile de spital. ISU Banat si prefectul de Timis s-au alaturat campaniei. Foto

TIMISOARA. Au iesit din birouri pentru cateva zeci de minute pentru a da o mana de ajutor la salvarea unor vieti.

Reprezentantii consulatelor din Timisoara, ai ISU Banat si prefectul judetului Timis, Eva Andreas, s-au prezentat dis de dimineata la Centrul de Transfuzie Sanguina pentru a dona sange in cadrul campaniei „Sangele salveaza viata”.

Prefectul de Timis, Eva Andreas, a deschis donatiile de sange de la Centrul de Transfuzie. Dupa ce i s-a facut o fotografie si si-a dat datele, a urcat in sala de transfuzie si a facut donatia.

Este o datorie cetateneasca pe care fiecare dintre noi ar trebui sa constientizam ca trebuie sa o facem. Cu totii avem persoane care s-au aflat la un moment dat in situatia de a avea nevoie de sange. Cu totii am vazut tragediile care se intampla pe soselele din tara noastra si tocmai de aceea ar trebui sa constientizam faptul ca aceasta este datoria cetateneasca pe care cu totii ar trebui sa o facem. Nu e dureros, este benefic si pentru organism, nu se intampla absolut nimic, se regenereaza, femeilor pot dona odata la 3 luni, de 4 ori pe an. Si aici suntem in fata barbatilor” a declarat Eva Andreas, direct de pe patul de donatie.

Rand pe rand reprezentanti ai consulatelor Italiei, Serbiei, Olandei, Macedoniei, Spaniei, Germaniei sau ai Institutului Francez au urcat in sala de donatii.

Nu este prima data cand donez, dar e prima data in acest centru. Cred ca este o datorie pentru cetatean, si daca cineva este sensibil din acest punct de vedere ar trebui sa se gandeasca ca da sange pentru un membru al familiei care are nevoie. In Italia este un sistem similar, dar din pacate la fel ca si aici este foarte greu sa inteleaga populatia cat de important este sa donam sange. Eu am donat prima data cand aveam 19 ani„, a declarat consulul Italiei la Timisoara, Niccolo Maso.

Eu sunt donator de la varsta de 19 ani, dar in Timişoara am mai donat o singura data, in primul an cand am venit aici. Este mare nevoie de sange si de aceea ne-am gandit sa organizam acum, aici aceasta actiune. Este foarte important sa donam, nu doar pentru ca astfel contribuim cu ceva bun pentru societate, ci e bine si pentru noi. Donarea de sange nu trebue privit ca un act de generozitate, ci ca pe o obligatie, pentru ca asa ne simtim parte a sistemului care are grija de cetateni„, a declarat Jose Luis Vinals, consulul Spaniei la Timisoara.

De fapt pentru mine este prima data cand donez sange la Timisoara si noi ca reprezentanti ai diferitelor tari am format acest corp consular avand aceste functii am decis sa facem ceva pentru oamenii din Timisoara. Am aflat ca la fel ca in Germania si in alte tari, cererea pentru sange este mai mare decat posibilitatea de aa-l da si ne-am gandit sa transmitem un mesaj oamenilor ca e foarte important sa doneze. Cineva spunea azi ca o donatie de sange poate salva viata a 3 oameni si speram sa ii inspiram pe oameni sa vina sa doneze. Si in Germania e la fel ca aici. Sunt profesionisti aici, totul e computerizat, dar e la fel si in Germania. Acolo avem o zi a donatiei de sange. Si angajatorii au o responsabilitate sa vorbeasca cu angajatii sa faca ceva. E o idee buna si ne vom intoarce aici. Poate ca am fost nervos inainte decat dupa, dar eu nu sunt nou in acest domeniu si nu m-am panicat. Nu imi voi lua acea zi libera pentru ca asta ar insemna sa inchid consulatul„, a declarat Ralf Krautkramer, consulul Germaniei la Timisoara.

Pe langa reprezentantii corpului consular, in campania de donatii s-a implicat si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta.

In primul rand si noi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, ne alaturam campaniei de donare de sange pentru a fi alaturi de semenii nostri aflati in pericol. Prin natura serviciului suntem salvatori, ca urmare campania de donare se va desfasura si in cadrul Inspectiratului pentru Situatii de Urgenta in cazul in care ne va fi adusa la cunostinta aceasta nevoie si colegii doritori vor participa la aceasta campanie” a declarat Lucian Mihoc, comandat ISU Banat.

Centrul de Transfuzii Timisoara ii asteapta si pe timisoreni sa urmeze exemplul dat de reprezentantii consulatelor din oras, mai ales ca nevoia de sange este la fel de mare ca si in lunile trecute.

Rezervele noastre sunt minime si necesitatile spitalelor sunt la fel mari, ca si in mai, si in iunie, asa incat oricine este binevenit sa doneze pentru ca avem nevoie de sange din toate grupele… Astazi este o zi speciala, cu foarte multa bucurie am constatat ca Corpul Consular din Timisoara si-a manifestat pentru prima data dorinta de a dona in Timisoara si au venbit in grup, impreuna si cu doamna prefect sa ne ajute sa sporim rezervele de sange ale Centrului de Transfuzie Timisoara. In perioada asta de vara media de donatori este de 60 sau chiar mai putin, iar necesarul spitalelor este inca la 100-120 de donatori pe zi. Ne deplasam in teren, ieri si alaltaieri am fost la Lugoj, multinationalele ne ajuta mult sa facem fata de asemenea„, a declarat Rodica Lighezan, directorul Centrului de Transfuzie Timisoara.

Toti cei care doresc sa ajute si sa doneze sange sunt asteptati in fiecare zi lucratoare a saptamanii, intre orele 8.00 si 13.00, la Centrul Regional de Transfuzie Sangvina de pe strada Martir Marius Ciopec nr. 1, in vecinatatea Spitalului Judetean Timisoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.