Opinia Timisoarei

Constantin Stroe, presedintele ACAROM: ‘Programul RABLA ar trebui desfiintat’!

Constantin Stroe, fost director al Dacia si actualul presedinte al ACAROM (Asociatia Constructorilor de Automobile din Romania) este de parere ca programul Rabla ar trebui desfiintat pentru ca nu mai produce efectele dorite.

Potrivit lui Stroe, programul Rabla in actuala varianta a produs un efect negativ care trebuie inlaturat: „Acum Rabla are un volum mic de vouchere si a creat un fenomen de asteptare. O piata neagra care face mai mult rau decat bine”, a spus acesta pentru capital.ro.

In opinia acestuia, atunci cand progamul se va termina, producatorii vor avea mari probleme in a mai vinde masini noi. „Daca astazi dai unui om o masina mai ieftina cu 1.500 de euro, el se obisnuieste asa. Cand se va termina programul constructorii vor trebui sa vanda la un pret atat de mic incat nu vor mai avea niciun produs sau ar urca pretul si clientul nu ar mai cumpara” a declarat acesta.

Statul a emis anul acesta doar 3.000 de tichete valorice pentru persoane fizice si institutii publice. Insa, potrivit unei analize prezentate de Constantin Stroe, statul nu pierde nimic atunci cand ofera tichetele, pentru ca incaseaza mai mult din TVA, taxe si impozite pe salarii si taxe locale platite de producatorii auto. “La 100.000 de tichete, statul castiga 104%. Nu pierde nimic”, spune Stroe. Insa pentru ca programul Rabla sa functioneze, ar trebui emise mult mai multe tichete, este de parere fostul director al Dacia.

Sursa: capital.ro

Exit mobile version