Concurenta mare la Universitatea Politehnica Timisoara. Noua candidati pe un loc, la Informatica

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timișoara continuă să se mențină în topul preferințelor absolvenților de liceu din partea de vest a țării, dar nu numai, numărul candidaților fiind în creștere față de anii trecuți, chiar înainte de finalizarea înscrierilor, atât la domeniile la care este prevăzut concurs cu probe de verificare a cunoștințelor, cât și la acelea unde admiterea se face pe bază de concurs de dosare.

Peste 4200 de dosare de concurs au fost depuse pentru cele 2250 de locuri bugetate. Preferința candidaților pentru Universitatea Politehnica Timișoara este o măsură a prestigiului de care se bucură instituția în rândul candidaților la admitere, a facilităților pe care le oferă studenților și a perspectivelor de angajare pe care le au, știut fiind faptul că peste 96% dintre absolvenți își găsesc un job în domeniul pentru care s-au specializat.

În cazul Facultății de Arhitectură și Urbanism, care organizează concursul de admitere pe baza unui portofoliu și a unui interviu, programat în zilele de 18 – 19 iulie 2020, sunt 2,38 candidați pe un loc. Unul dintre cele mai căutate domenii de studiu la Universitatea Politehnica Timișoara, Calculatoare și Tehnologia Informației, pentru care se organizează concurs de admitere în data de 18 iulie 2020, are 4,66 candidați pe un loc în cazul studiilor în limba română și 1,86 candidați pe un loc în cazul studiilor în limba engleză. Informatica se află, de asemenea, în topul preferințelor, cu 9,13 candidați pe un loc.

Tendințe de creștere comparativ cu anii trecuți înregistrează și alte domenii de studiu, pentru care înscrierile se încheie în 18 iulie 2020: Construcții, Inginerie electrică, Management, Comunicare și relații publice, Mecatronică, Ingineria autovehiculelor, Științe inginerești aplicate.

Concursul de admitere cu probe de verificare a cunoștințelor la matematică, formă de concurs pentru care au optat o parte dintre candidații la admitere, se va desfășura în data de 18 iulie, în condiții de maximă siguranță, în sălile corpului de clădiri „Electro”, pentru a reduce la minim posibilitatea de răspândire a Covid-19.

Rezultatele admiterii vor fi afișate luni, 20 iulie 2020, la ora 10:00, atât pentru cei care au susținut concurs cu probe de verificare a cunoștințelor, cât și în cazul concursurilor de dosare.

Urmează trei runde de confirmări (confirmarea locului ocupat se face prin depunerea diplomei/adeverinței de bacalaureat în original), după următorul program:
– Confirmări Runda I: 20.07.2020, ora 10.00 – 22.07.2020, ora 16.00;
– Afişare Runda II: 23.07.2020, ora 10.00;
– Confirmări Runda II: 23.07.2020, ora 10.00 – 24.07.2020, ora 16.00;
– Afişare Runda III: 25.07.2020, ora 10.00;
– Confirmări Runda III: 25.07.2020, orele 10.00 – 14.00.

Rezultatele finale se vor afișa în data de 25 iulie 2020, ora 16:00.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.