Concert la Timisoara! 100 de pasionati de muzica se transforma in artisti!

TIMISOARA. O saptamana de repetitii si dorinta de a canta. De atat au avut nevoie o suta de persoane pentru a urca pe scena. Totul, in cadrul proiectului Timisoara Gospel Project, care revine in acest sfarsit de saptamana, cu cea de-a XI-a editie.

Dupa doar o saptamana de repetitii, cei o suta de coristi amatori vor canta alaturi de muzicieni profesionisti, sub bagheta dirijorului Samuel Fritz. „Va fi un concert care isi merita titlul, cu o muzica ce lumineaza sufletul, care ne aminteste de bunatatea si iubirea din noi”, a declarat dirijorul german.

Concertul are si un scop caritabil. Intrarea la cele doua spectacole este gratuita, insa publicul poate dona sume de bani pentru Centrul de Ingrijire Paliativa de tip hospice.

Timisorenii pot participa la cele doua reprezentatii ale concertului „Let it shine!” sambata, de la ora 20 si duminica, de la ora 19. Ambele spectacole vor avea loc la sala Capitol a Filarmonicii „Banatul”.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.