Colterm începe probele la rece în sistemul de încălzire, la Timișoara

TIMIȘOARA. Între 7 și 21 septembrie 2026, se vor desfășura, etapizat, probele de presiune la rece, inclusiv încărcarea cu apă a instalațiilor interioare ale imobilelor racordate la sistemul centralizat de termoficare.

Astfel se verifică instalațiile și sunt identificate eventualele probleme înainte de începerea sezonului de încălzire.

CITEȘTE ȘI: Stropirile împotriva țânțarilor se vor face pe timpul nopții. Pornește prima operațiune de dezinsecție de toamnă la Timișoara

Pentru ca probele să poată fi făcute în siguranță, asociațiile de proprietari și consumatorii care au lucrări în desfășurare la instalațiile interioare sunt rugați să le finalizeze înainte de data programată pentru încărcarea cu apă;

După încărcarea instalațiilor, Colterm recomandă evitarea lucrărilor care presupun golirea acestora, pentru a preveni eventualele incidente, iar orice problemă constatată la contoarele de energie termică trebuie anunțată Dispeceratului Colterm.

Probele de presiune la rece, inclusiv încărcarea cu apă a instalațiilor interioare ale imobilelor racordate la sistemul centralizat de termoficare vor fi demarate de Colterm. Ulterior, începând cu 15 octombrie 2026, Serviciul Public de Interes Local pentru Transportul, Distribuția și Furnizarea Energiei Termice în Sistem Centralizat în Municipiul Timișoara (TermSET), va prelua administrarea și operarea infrastructurii Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET). Odată cu această etapă, activitatea de producție a energiei termice va fi separată de cea de transport, distribuție și furnizare a agentului termic.

TermSET va gestiona tehnic și operațional infrastructura prin care energia termică este transportată și distribuită către consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Timișoara. Energia termică va continua să fie produsă de Colterm S.A., în cele două mari centrale ale sistemului, CET Sud și CET Centru.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITEȘTE ȘI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.