Noutati :

Coboara apa in Canalul Bega, la Timisoara, timp de 10 zile. De ce scade insemnat nivelul

9 iulie, 2020 - 01:22 PM
Autor: Redactie      
Categorie: SOCIAL
0

TIMISOARA. Debitul raului pe Canalul Bega va fi scazut, in perioada urmatoare, deoarece se realizeaza unele lucrari in procesul de reabilitare a nodului hidrotehnic Sanmihaiu Roman, anunta reprezentantii Administratiei Bazinale de apa Banat.

CITESTE SI: 10 mori de apa isi vor recapata farmecul de altadata. Asociatia Acasa in Banat continua programul lansat in urma cu un an la Timisoara 

Incepand cu acest week-end, pe Canalul Bega din Timisoara, se va putea observa o scadere a nivelului raului Bega. Acest lucru este necesar pentru asezarea prismului in zona amonte insula de la nodul hidrotehnic Sanmihaiu Roman, asa cum prevede proiectul”, a afirmat Titu Bojin, directorul tehnic al ABA Banat.

Masura se va aplica pe o perioada de 10 zile.

Reprezentantii ABA Banat dau asigurari ca această situatie nu va afecta alimentarea cu apa a Timisoarei, deoarece ABA Banat va asigura permanent debitul necesar la Uzina de apa a Aquatim-ului.

Va reamintim ca lucrarile de punere in siguranta a Nodului Hidrotehnic Sanmihaiu Roman inseamna reabilitarea barajului stavilar si a ecluzei, inclusiv montajul utilajelor si a echipamentelor hidromecanice. Valoarea contractului de baza este de 5.657.517,36 euro cu TVA, valoare finantata prin programul IPA Interreg CBC RO-SRB. Valoarea totala a proiectului ”Repararea infrastructurii de navigatie a canalului Bega” este de 7.957.986 euro cu TVA (fondurile programului IPA cat si fondurile proprii).

Odata finalizata aceasta lucrare, vaporasele vor putea circula pana la granita cu Serbia si chiar mai departe, pana in Serbia, dar numai dupa ce la granita dintre cele doua tari va fi construit un punct de trecere a frontierei, un demers destul de anevoios.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 0comentarii

recomanda prietenilor

loading...