Noutati :

Chin pe Dunare. Poli a invins la Braila, dar nu mai convinge pe nimeni

22 aprilie, 2022 - 01:46 PM
Autor: Ionut Neagu      
Categorie: SPORT
1

Etapa a 5-a din play-out a adus o victorie scontata pentru Politehnica, echipa ce s-a impus insa cu mare dificultate pe terenul, mult spus teren, la cum arata, Brailei. A fost 4-2 pentru banateni, care insa nu s-au ridicat nici de aceasta data la nivelul asteptarilor, chiar si contra celei mai slabe formatii din liga secunda.

Dupa un inceput echilibrat, Poli a deschis scorul dupa un corner executat de Doru Andrei si finalizat din careul mic de Cristi Bocsan, minutul 12. Vazandu-se probabil cu sacii in caruta, alb-violetii s-au multumit cu posesia, insa in minutul 20, gazdele au profitat de o defensiva visatoare si au egalat prin Alex Dutu, 1-1. In minutul 27 insa, Alex Iamandache a inscris cu o frumoasa lovitura de cap din 14 metri, dupa o centrare a lui Sofran, 1-2, scor cu care s-a intrat la vestiare.

Suporterii lui Poli si-au facut aparitia la pauza, cu un banner dedicat conducerii clubului: „Se scrie viitor luminos, Se citeste prezent rusinos. Plecati toti!”, mesaj sugestiv pentru nivelul de incredere de care se „bucura” conducatorii clubului. Ramane de vazut daca se va si simti cineva…

In partea a doua, Poli parea multumita cu avantajul, dar gazdele au egalat din penalty in minutul 60, prin Charles Acolaste, 2-2. Scorul a obligat jucatorii alb-violeti sa forteze victoria, pe care au ontinut-o, dar nu fara emotii. In minutul 71, Gerbi a ratat cu nonsalata un penalty, iar 10 minute mai tarziu Ursu a marcat dupa ce o minge a ajuns cu noroc la el, pentru ca apoi Ignea sa risipeasca emotiile de la punctul cu var, minutul 85, 2-4!

Victorie chinuita si 3 puncte care nu fac altceva decat sa asigure locul de baraj.

Foto: Arhiva



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Poate ca vor intelege cei de pe acolo , ca „fotbal fara patroni” nu exista .
    Nu exista nici „echipa suporterilor” .
    E utopie .
    Majoritatea au inteles . Mai trebuie sa inteleaga si cei 150 de sustinatori care au mai ramas .
    Abia atunci putem vorbi de un moment zero al fotbalului timisorean , fotbal care aduna la un meci zeci de mii de polisti .

    Remember Poli Timisoara
    Respect Commando Viola