Chiar a vrut sa sarbatoreasca. Bacsis imens lasat de un barbat la restaurant dupa ridicarea restrictiilor

Dupa saptamani intregi de stat in casa, un barbat care a mers impreuna cu familia la un restaurant a reusit sa socheze personalul localului.

CITESTE SI: Urci si cobori doar pe unde trebuie. Regulile impuse de STPT pentru circulatia cu mijloacele de transport in comun la Timisoara

Barbatul si familia sa au fost primii clienti ai unui restaurant din Texas, dupa ce restrictiile de circulatie au fost ridicate. Texanii s-au asezat la masa, au facut o comanda consistenta, iar la final a venit si nota de plata: 337 de dolari.

Clientul l-a chemat pe ospatar si in loc sa ii dea banii i-a cerut… sa dubleze suma de pe bon. Derutat, tanarul de 18 ani care a servit l-a chemat pe proprietarul localului sa se asigure ca poate indeplini cererea clientului.

Patronul l-a intrebat pe client daca este sigur ca vrea sa faca acest lucru, iar acesta i-a spus zambind ca da. Valoarea bonului a fost actualizata, insa generozitatea barbatului nu s-a oprit aici. El a mai adaugat 300 de dolari bacsis pentru chelner, si alti 1000 de dolari „pentru casa”. Nota de plata totala pe care a achitat-o generosul client a fost de 2029 de dolari.

La inceput am fost socat pentru ca nu am inteles de ce a dat atat de multi bani. Dar el a spus ca este extrem de recunoscator ca am deschis si ne-am pus in pericol pentru a servi comunitatea.”, a declarat pentru CNN tanarul chelner Josh Pikoff.

In statul Texas o parte a restrictiilor impuse in timpul pandemiei de coronavirus au fost ridicate inca de saptamana trecuta, restaurantele fiind deschise de vineri.

Foto: texasmonthly.com

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.