Noutati :

Certificatul energetic, unul dintre cele mai importante documente din dosarul unei constructii

31 ianuarie, 2019 - 12:24 PM
Autor: Redactie      
Categorie: ECONOMIC
1

Aproape toți proprietarii care doresc sa vândă sau să închirieze un imobil se lovesc de nevoia de a cumpăra un certificat energetic. Deși nu este o achiziție forte costisitoare, puțini îi înțeleg cu adevărat utilitatea. Vom încerca, așadar, să detaliem cele mai importante informații despre acest document, începând cu scopul pentru care a apărut, continuând cu modul în care se obține și terminând cu micile particularități pe care orice proprietar trebuie să le cunoască.

Când și de ce a apărut certificatul energetic?

Ideea unui astfel de certificat de performanță energetică a apărut la inceputul anilor 2000, atunci când s-a ajuns la concluzia ca poluarea prezintă un risc considerabil pentru sănătatea noastră și pentru evoluția întregii planete. Scopul certificatului energetic a fost acela de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, dorindu-se ca până în anul 2030 acestea să fie cu 40% mai scăzute decât în anii ’90. De asemenea, s-a dorit creșterea volumului de energie obținut din surse regenerabile și scăderea consumului la nivel de imobile.

În România, certificatul energetic a apărut odată cu legea nr 372 din 2005, însă a devenit obligatoriu abia în anul 2013.

Care sunt avantajele pe care le au proprietarii ce achiziționează un certificat energetic?

În ciuda faptului că este obligatoriu, foarte mulți proprietari nu se grăbesc să achiziționeze un certificat energetic, în condițiile în care obligativitatea apare doar la vânzare sau la închiriere. Totuși, fiecare proprietar ar trebui să știe că un astfel de document poate să le ofere o serie de avantaje:

  • Ajută la determinarea corectă a prețului pe care îl are locuința. Clădirile cu o eficiență energetică mai mare se vând, de cele mai multe ori, mult mai bine decât celelalte.
  • Clarifică detalii legate de costurile pe care le are fiecare proprietar cu generarea unui mediu confortabil;
  • Oferă informații utile referitor la modul în care ar trebui să se îmbunătățească eficiența fiecărei clădiri în parte.

Odată achiziționat, certificatul energetic are o valabilitate de 10 ani, ceea ce reprezintă o perioadă suficient de mare încât investiția să fie una inteligentă.

Ce este, de fapt, certificatul energetic?

Certificatul de performanță energetică este un document tehnic ce are rol informativ. Acesta are drept scop atestarea performanței energetice a unei clădiri.

În principiu, performanța vizată de acest act reprezintă energia consumată de clădire pentru a răspunde nevoilor normale de utilizare. Mai exact, este vorba despre cantitatea de energie necesară pentru încălzire, pentru prepararea apei calde, pentru răcire, ventilare sau iluminat.

Pentru a putea determina valorile trecute în certificatul energetic se iau în calcul mai mulți factori specifici ai clădirii. Numărul de factori este destul de mare și vizează absolut toate detaliile care pot contribui la consumul de energie al clădirii. Auditorii energetici atestați țin cont de factorii climatici exteriori, de tipul instalațiilor și de vechimea lor, de expunerea la soare a imobilului, de modul în care influențează clădirile vecine, de tipul de instalații ale clădirii și de multe alte detalii de acest fel.

Care sunt notațiile de pe certificatul energetic?

Pe un astfel de certificat de performanță energeticăsunt descoperite două sisteme de notare:

  • Cu litere de la A la G. Cele 7 clase de eficiență energetică oferă informații clare referitoare la consumul clădirii. O clădire care face din clasa de eficiență energetică  A va consuma maxim 125 de kWh/m2/ an, în timp ce o clădire care face parte din clasa de eficiență G va consuma peste 820 de kWh/m2/an. Diferența este mare și poate să fie cât se poate de convingătoare pentru cei care pun în balanță dacă merită sau nu să achiziționeze un certificat energetic.
  • Cu numere de la 1 la 100. Orice clădire careia i se redactează un certificat energetic primește o notă de la 1 la 100, calculată în funcție de toți factorii ce o definesc. Cu cât nota primită este mai mare, cu atât eficiența clădirii este mai mare, iar consumul este mai mic.

Ce legi trebuie să citești pentru a putea să fii la curent cu tot ceea ce reprezintă certificatul energetic?

În legislația României există mai multe legi care sunt legate de certificatul energetic. Dacă vrei să afli mai multe despre acest document, este bine să te orientezi spre legea nr 372 din 2005, legea 159 din 2013 și ordonanța nr 13 din 2016.

Câteva informații utile pe care trebuie să le cunoști

  • Certificatul energetic este obligatoriu, dar nu pentru toatecategoriile de clădiri. Există și clădiri scutite (foarte puține categorii, dar există), pentru care nu este necesar uncertificat energetic.Pentru monumentele istorice sau clădirile de cult nu este necesar acest act. De asemenea, cei care dețin clădiri provizorii pot fi scutiți de o astfel de cheltuială. Nici locuințele temporare sau clădirile foarte mici, care nu au suprafață mai mare de 50 de metri pătrați nu au nevoie de un certificat energetic.
  • Certificatul energetic este un document obligatoriu la nivelul întregii Uniuni Europene.
  • Există peste 1800 de auditori energetici atestați în România, iar numărul lor este într-o continuă creștere. Tocmai de aceea, prețul unui certificat energetic este accesibil (circa 200 lei pentru un apartament, dar depinde de auditor) iar procesul de obținere este din ce în ce mai simplu.

Cu siguranță, eficiența energetică a construcțiilor este foarte importantă pentru fiecare dintre noi. Cei care doresc să se bucure de confort și de cheltuieli mici nu trebuie să se rezume doar la obținerea unui certificat energetic, în condițiile în care sunt mult mai multe detalii care contează. Totuși, este un bun început în acest sens.



Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Rating

  • 1comentarii

recomanda prietenilor

loading...

Pareri

  1. Certificatul asta e o prostie inutila. Sa mai traga de pe noi niste bani smecherii.